Dialog cu conf. univ. dr. ORGA Valentin-Gabriel director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” – Cluj-Napoca.

– Pentru început, punctați din biografia dumneavoastră cele mai semnificative date.

– M-am născut și m-am format la Hunedoara. Am avut norocul să trec prin mâinile unor dascăli deosebiți. Profesorul Gheorghe Alimpesc mi-a stârnit pasiunea pentru istorie prin frumoasele ore pe care le făcea pentru noi, elevi în clasa a patra ce o aveam învățătoare pe soția sa. Profesorul Pavel Munteanu mi-a susținut decizia de a încerca să urmez Facultatea de Istorie. În cei patru ani de liceu, dirigintele Hristache Boiangiu a „lucrat” la personalitatea noastră, sădindu-ne spiritul de competiție, învăţându-ne să trecem peste eșecuri și să ne urmăm visul. La Școala Generală Nr. 11 și apoi la liceu, am avut norocul să facem geografie cu prof. Simion Florea, cel care organiza excursii și ne-a dezvăluit frumusețile României. Nu îi pot uita pe profesorii Maria Gheorghe, Rodica Pop-Anița, Vichentie Giurgiu. Acestora aveau să li se alăture profesorii de la Universitatea din Cluj: academicienii Pompiliu Teodor şi Camil Mureşanu, apoi mult mai tinerii pe atunci Doru Radosav şi Nicolae Bocşan, dar şi ceilalţi.

După o ratare a admiterii la Universitatea din Iași în anul 1984, mi-am satisfăcut stagiul militar la o unitate specială de paza și apărarea obiectivelor prezidențiale, experiență care mi-a permis să descopăr ce însemna cu adevărat „cel mai iubit fiu al poporului”, deschizându-mi-se ochii pentru ce însemna comunismul. A urmat o perioadă de peste 3 ani în care am fost „om al muncii” în Combinatul Siderurgic Hunedoara. Mediul acela muncitoresc, incertitudinile ce se conturau pentru generația tânără (se făceau „concentrări” sau detașări la șantierul de la Casa Poporului, precum și detașări la mină în Valea Jiului pentru acoperirea deficitului de forță de muncă), m-au mobilizat și în 1988 am reluat cu fervoare pregătirea pentru admitere la Istorie la Cluj. Am avut noroc la cea   de-a treia încercare, în 1989, când mi-am împlinit visul. Norocul a fost și mai mare odată cu Revoluția din decembrie ’89, moment care a schimbat foarte mult învățământul superior, mai ales în domeniul științelor socio-umane.

            Am exploatat din plin oportunitățile oferite de deschiderile și reformele din acei ani. Se înființaseră noi specializări, la care ne puteam înscrie fără admitere, doar pentru că eram deja studenți la UBB. Ca urmare, în toamna anului 1990 mă înscrisesem și la Facultatea de Litere, la specializarea Etnologie, iar în 1991 la Jurnalism, secție ce fusese înființată în cadrul Facultății de Istorie. În planul de învățământ de la Istorie ni se incluseseră și cursuri ca specializări secundare pentru Arhivistică, Biblioteconomie și Muzeografie. Eu optasem pentru Biblioteconomie. Toate acestea mi-au folosit în anii următori. Cochetasem cu ziaristica în studenție (ziarul „Piramida” și Radio Cluj), dar și în anii imediat următori, pentru ca, o perioadă, să fac parte dintr-o echipă redacțională, ajungând chiar secretar de redacție („Transilvania Sport”: 1996-1998). În perioada 1994-1996 am fost etnograf la Muzeul de Istorie și Artă din Zalău. Deși avusesem oferta de a lucra la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj încă din 1994, am ajuns bibliotecar abia în 1997 și pot să spun că a fost locul de care m-am simțit cel mai mult legat încă din anii de studenție. Destinul! Începând cu octombrie 2003 am devenit și lector la Facultatea de Istorie și Filosofie, pentru specializarea Biblioteconomie, iar în anul următor am promovat conferențiar.

            Chiar și hobbyurile m-au păstrat în jurul cărții, căci începând cu anul 2000 am început o colaborare cu Editura Argonaut, a cărei producție editoriale am manageriat-o până în anul 2016.

            În iunie 2016 am fost numit director general interimar al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, iar în decembrie același an am obținut prin concurs organizat de Ministerul Educației postul ca titular.

            Prin subiectul tezei de doctorat și apoi prin o mare parte a activității de cercetare am continuat să rămân în legătură cu ținuturile hunedorene.

            – Am aflat că sunteți „omul potrivit la locul potrivit”. Cum comentați?

– Mereu am fost atent la cine spune ceva de bine sau ceva critic la adresa mea. Sunt persoane care prin competențele, experiența lor pot exprima păreri pertinente, care prin ceea ce spun mă pot ajuta să îmi corectez minusurile, ori mă pot încuraja prin aprecierea exprimată. Subiectiv vorbind, pentru mine biblioteca reprezintă locul potrivit pentru sufletul și preocupările mele. În sensul sintagmei „omul potrivit la locul potrivit”, dat fiind că am fost îndemnat să preiau o asemenea responsabilitate – de director general al BCU – susținerea pe care am avut-o în acești ani, realizările instituției, relația cu colectivul bibliotecii… toate acestea mă încurajează, mă întăresc.

Ca dascăl, aprecierile exprimate sub diverse forme de către studenți nu pot decât să mă onoreze.

            – Care vă sunt visurile privind funcția care o dețineți, dar și pentru profesia aleasă?

            – În primul rând îmi doresc să pot continua traseul ascendent al bibliotecii fixat de profesorul meu, Doru Radosav, cel care a condus un sfert de veac această instituție, astfel încât să rămână între cele mai importante structuri infodocumentare din România și chiar din această zonă a Europei. Un proiect concret îl reprezintă finalizarea unei importante investiții, un corp modern de bibliotecă, conform cu cerințele secolului XXI.

            – Decupați frumosul din viața dumneavoastră.

            – Mi s-au întâmplat multe lucruri frumoase în viață. Pot să spun că sunt împlinit profesional și personal. La unele nu am visat… Nu am fost un tip cu ambiții în a avea funcții, popularitate… Dar ceea ce mi-am dorit cu ardoare s-a împlinit; e legat de familie. Am părinți extraordinari, care s-au sacrificat pentru mine, iar eu mi-am dorit să le pot oferi satisfacție. Sunt sigur că i-am făcut mândri de mine. Mi-au fost modele din toate punctele de vedere. De la ei am dobândit cultul muncii și modestia, dar mai ales m-au învățat iubirea și respectul. În acest decupaj de frumos la care sunt invitat, cea mai frumoasă este familia pe care o am: soția, care m-a înțeles și m-a susținut, dar mai ales fiul meu, Andrei.

            – Prezentați-ne o satisfacție inedită din activitatea dumneavoastră.

– În anul Centenarului Marii Uniri, Biblioteca Centrală Universitară din Cluj s-a implicat în susținerea multor activități, fiind parteneră cu Universitatea Babeş-Bolyai, Ministerul de Externe, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Arhivele Naţionale etc., dar a și inițiat o serie de proiecte, care ne-au adus decernarea de către Președinția României a Medaliei Aniversare „Centenarul Marii Uniri”. A fost onorantă aprecierea muncii colectivului de profesioniști ce am privilegiul să-l conduc.

            – Despre un eșec profesional, ne puteți vorbi?

– Cu toții am trăit experiențe mai puțin faste, important este să le asumăm și să învățăm din ele, nu să căutăm vinovați, ghinioane sau comploturi. Venind dintr-o familie cu trainice legături cu lumea rurală din care proveneau, la care adaugăm cei patru ani de studii etnologice, la care mai punem doi ani de cercetări etnografice, mă raportez mereu la înțelepciunea populară. În astfel de situații mă ghidez după vorba: „Tot răul spre bine!” Încerc să fiu pozitiv, să caut soluții și nicidecum vinovați.

– Care vă sunt calitățile?

– Această întrebare mi-a mai fost adresată de câteva ori, chiar recent. Am încercat mereu să mă păstrez într-o limită a modestiei, să nu mă las impresionat de aprecierile altora, oricât de sincere ar părea. Când eram adolescent, am remarcat că tatăl meu era apreciat ca un om de cuvânt. Mereu îmi spunea că cel mai important lucru e să îți respecți cuvântul. Am încercat să îi semăn. Așa cum am mai spus, părinții m-au învățat că totul se obține prin multă muncă, iar ce obții cu greu, dăinuiește. Viața mi-a confirmat. Singura calitate pe care am curajul să o recunosc, să o asum este „disponibilitatea” mare pentru muncă.

– Aveți și defecte?

            – Cu siguranță. Cele pe care sunt convins că dăunează celor din jur încerc să le remediez.

– V-ați înșelat vreodată în luarea deciziilor?

            – Desigur! Unele decizii greșite le-am luat încercând să fac bine altora, după cum unele s-au datorat încrederii excesive. De fiecare dată am considerat că important este să mi le asum.

            – Cu ce activitate inedită se poate mândri Biblioteca pe care o conduceți?

– În domeniul nostru e greu să vorbești de inedit. BCU Cluj excelează printr-o serie de aspecte. Putem spune că biblioteca universitară de la Cluj este una dintre cele mai mari biblioteci universitare din această parte a continentului. Colecţiile însumează 4 milioane de documente, iar valoarea unora dintre documente este greu de estimat, având numeroase rarităţi, chiar unicate.

            Instituţia noastră a fost printre primele care au dezvoltat o politică unitară de digitizare, având acum cea mai bogată bibliotecă digitală din ţară. În perioada pandemiei de Covid, biblioteca s-a axat pe direcţii importante, printre care facilitarea accesului la informare (cu prioritate pentru studenţi) de la distanţă, prin crearea unei baze de date full text cu bibliografiile obligatorii de la toate cursurile nivel licenţă şi master din Universitatea Babeş-Bolyai (peste 9 milioane de pagini scanate). Concomitent, au fost continuate şi celelalte proiecte de digitizare. Având în vedere că trebuia asigurată şi munca la domiciliu pentru diferite categorii de angajaţi, s-au creat condiţii pentru o campanie de retroconversie a cataloagelor vechi ale bibliotecii.

            Aici pot să o spun cu foarte mare mulţumire că procentul celor care şi-au dorit să vină fizic la serviciu a fost foarte mare. Organizarea activităţilor de către echipa managerială a fost facilă, întrucât oamenii au respectat toate cerinţele noastre şi toate măsurile de prevenţie. Mai mult, această implicare a colegilor mei ne-a permis să organizăm în siguranţă şi accesul utilizatorilor, organizând chiar locuri suplimentare în spaţii sigure pentru a permite doritorilor să vină la bibliotecă. De asemenea, am găsit o serie de soluţii de a asigura accesul la informaţie, la lectură.

            Un alt aspect prin care biblioteca excelează îl reprezintă catalogul nostru online: nu doar că este cel mai amplu şi complex – fiind folosit ca model şi sursă de verificare, dar este singurul inclus în WorldCat (OCLC), ceea ce contribuie la o creştere a vizibilităţii internaţionale a producţiei editoriale româneşti, mai cu seamă cea ştiinţifică.

            Din 2017 suntem distribuitori ai CROSSREF pentru DOI (digital object indentifier) pentru publicaţiile ştiinţifice.

Biblioteca are două mari proiecte bibliografice naţionale: Anuarul istoriografic al României şi Referinţe critice, concretizate şi editorial.

Chiar dacă nu este singura bibliotecă cu revistă proprie, publicaţia periodică a BCU Cluj, „Philobiblon”, este printre puţinele reviste din domeniul ştiinţelor umaniste indexate ISI-Thomson.

Un alt aspect în care biblioteca excelează este reprezentat de partea de cercetare, perfecţionare. Astfel, în instituţie sunt nu mai puţin de 34 de doctori, iar încă 3-4 sunt în stagii doctorale.

Fiind acreditată ca centru de formare, biblioteca este singura care derulează un curs de formare în biblioteconomie – studii medii.

            – Sunteți și cadru universitar. Care vă este agenda de lucru în această activitate?

            – În primul rând, alături de câţiva colaboratori, vom porni o campanie de promovare a studiilor în specialitatea Știinţele informării, astfel ca în viitor să atragem cât mai mulţi absolvenţi de liceu.

            Este nevoie ca împreună cu ceilalţi colegi din ţară, cu sprijinul asociaţiilor profesionale, să regândim strategia de formare a viitorilor specialişti în ştiinţa informării, astfel încât domeniul să devină mai atractiv.

Nu exclud, mereu „impulsionat” de alţi colegi de branşă, să depun habilitarea pentru a putea coordona doctorate în acest domeniu.

            – Privind viitorul, cum vă construiți în continuare destinul?

            – Întrebarea este una dificilă prin formulare. Dar încerc un răspuns, acceptând întrebarea în sensul unei „definiţii” date de Shakespeare: „Destinul nostru nu e scris în stele, ci în noi înşine.” Prin urmare, mare parte din energii le voi investi în finalizarea proiectelor începute, atât cele instituţionale, cât şi cele personale. Reuşita acestora va da contur experinţei personale şi îmi va influenţa traiectoria viitoare, atât cea managerială, cât şi cea ştiinţifică. Orice reuşită potenţează o nouă provocare, un nou proiect. În acest registru am schiţat câteva proiecte pe care le voi avea în vedere, dacă timpul şi sănătatea îmi vor permite…

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș