Hunedoara: Un pieton care traversa regulamentar strada a ajuns la spital după ce a fost lovit de un autoturism

La data de 25 ianuarie 2024, în jurul orei 07:20, un bărbat de 55 ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Republicii din municipiul Hunedoara, la intersecția bulevardului Republicii cu strada Avram Iancu și bulevardul Traian, ar fi pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui bărbat de 34 ani, în calitate de pieton, care traversa strada regulamentar pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, pe culoarea verde a semaforului electric, pe care l-a accidentat.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a pietonului care a fost preluat și transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ și i s-a recoltat o mostră biologică de sânge.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală.

Partajează această știre

Lasă un răspuns