HUNEDOARA: Strada Castelului intră în şantier

Astăzi au început lucrările de reabilitare şi modernizare a străzii Castelului (porţiunea cuprinsă între intersecţia cu strada Gabriel Bethlen şi strada Ecaterina Varga).

Lucrarea se încadrează într-un proiect mai amplu, cu finanţare europeană, care mai cuprinde reamenajarea albiei râului Cerna în zona Centrului Vechi al Hunedoarei şi transformarea vechiului cămin de bătrâni într-un atractiv centru pentru tineret. Valoarea totală a proiectului amintit (cu toate cele trei obiective amintite) este de aproximativ 2,4 milioane de euro.

„Această porţiune de stradă reprezintă una dintre legăturile dintre Centrul Vechi al Hunedoarei şi Castelul Corvinilor. Pentru porţiunea străzii Castelului cuprinsă între intersecţia cu strada Gabriel Bethlen şi intersecţia cu strada Constantin Bursan – Voinii – Furnalelor, există un alt proiect de reabilitare, acest tronson fiind cuprins în „Coridorul de Vest” – proiect la care, de asemenea, lucrările au început, dar nu au ajuns încă în apropierea Castelului Corvinilor. Zilele acestea sper să putem afla şi care vor fi executanţii lucrărilor pentru celelalte proiecte care vizează transformarea Centrului Vechi al oraşului şi crearea de noi atracţii turistice (procedurile de achiziţie publică fiind în derulare – n.n.). Este vorba despre modernizarea Parcului Libertăţii, reamenajarea albiei Râului Cerna şi Muzeul Fierului”, explică primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Partajează această știre

Lasă un răspuns