Pe raza municipiului Hunedoara au fost identificate peste 100 de spaţii comerciale şi de servicii care nu mai sunt utilizate, iar mai bine de jumătate dintre ele nu respectă nici reglementările Consiliului Local şi nici Ordonanţa de Urgenţă 195/2005 privind protecţia mediului.
Cea mai cunoscută situaţie de acest fel este cea a fostului cinematograf „Modern”. În urmă cu doi ani, Primăria a aplicat proprietarului, societatea RomâniaFilm, o amendă în valoare de 30.000 de
lei, sancţiune menţinută atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel.
În perioada următoare, Primăria municipiului Hunedoara va face demersuri pentru identificarea proprietarilor fiecărui spaţiu nefolosit şi neîntreţinut corespunzător. Conform unor verificări preliminare
făcute de Poliţia Locală Hunedoara, în oraş există 108 spaţii comerciale (ori de servicii) neutilizate, iar 61 dintre acestea nu respectă reglementările legale referitoare la curăţenie şi nici normele minimale
de estetică şi protecţia mediului.
Pentru început, fiecare proprietar va fi înştiinţat asupra prevederilor legale în ce priveşte obligaţiile sale de a întreţine corespunzător respectivul spaţiu şi va fi avertizat. Dacă într-un termen de câteva săptămâni nu se va conforma, se vor aplica amenzi, iar valoarea unei amenzi „pleacă” de la 1.600 de lei, conform unei hotărâri de Consiliu Local din 2017, şi poate ajunge până la 50.000 de lei, conform Ordonanţei de Urgenţă 195/2005.
„În cazul în care nici avertismentele şi nici amenzile nu vor avea efect, vom iniţia acţiuni în instanţă pentru obligaţia de a face, la fel cum am procedat, de exemplu, în cazul clădirii ridicate nelegal în Parcul Corvinul sau în situaţia blocurilor neterminate de pe strada 1 Decembrie 1918 (fostă „Modovei”). Dacă proprietarii nu vor înţelege când le spune Primăria că trebuie să-şi cureţe vitrinele, să înlocuiască geamurile sparte, să-şi menţină curate spaţiile deţinute, sunt sigur că vor înţelege atunci când astfel de măsuri vor fi dispuse de instanţele de judecată. În unele situaţii, cum sunt chioşcurile de tablă, de exemplu, se va ajunge la dezafectarea acestora. Mi se pare inadmisibil, în cel de-al treilea deceniu al mileniului III, să mai avem într-un oraş ca Hunedoara, clădiri şi spaţii comerciale care să arate dezolant iar proprietarilor acestora să nu le pese deloc. Pe de altă parte mi se pare incorect şi faţă de ceilalţi contribuabili la bugetul local care îşi întreţin spaţiile şi, din taxele şi impozitele plătite de ei dar şi de simplii cetăţeni ai oraşului, Primăria încearcă şi reuşeşte să menţină oraşul curat. Mai rău, oricât de curată ar fi o zonă anume, imaginea de
ansamblu a acelei zone este afectată de câte un fost magazin, acum abandonat, ori un chioşc sau o clădire care se află într-o stare deplorabilă. Pe lângă avertismente, amenzi şi acţiuni în instanţă, aplicăm şi soluţia majorării impozitului cu 500 la sută pentru clădirile abandonate”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.