Persoanele cu venituri mici, care au domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului Hunedoara pot depune începând cu data de 15.10.2024, la sediul Direcției de Asistență Socială, din mun. Hunedoara, str. Mihai Viteazu nr. 7A, (complex Dunărea – parter), cererile pentru ajutorul de încălzire a locuinței cu gaze naturale, energie electrică sau lemne și a suplimentului de energie.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă pe perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025, familiilor cu venit mediu net lunar de maximum 1.386 lei/persoană, respectiv maximum 2.053 lei pentru persoanele singure. Totodată, familiile/persoanele singure cu venituri mici beneficiază și de un supliment de energie, în sumă fixă, care se acordă lunar, pe tot parcursul anului (noiembrie 2024 – octombrie 2025),
La completarea cererii, titularul are obligația de a menționa corect componența familiei, veniturile membrilor acesteia, numărul de camere, precum și bunurile mobile sau imobile deținute. Depunerea unui dosar incomplet sau incorect completat atrage neacordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței!
PROGRAMUL de preluare a cererilor:
luni – miercuri, între orele 8:00 – 15:00
miercuri, între orele 8:00 – 18:00
vineri, între orele 8:00 – 11:00
DE REȚINUT! Cererile și declarațiile pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței, indiferent de sistemul de încălzire utilizat, se pot depune conform legii până la 20 noiembrie a fiecărui an. După această dată se vor înregistra cereri, dar consumatorii vor primi acest ajutor începând cu luna în curs pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective și începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii pentru cei care au depus după data de 20 a lunii respective.
IMPORTANT! Titularii ajutorului de încălzire a locuinței și suplimentului pentru energie au OBLIGAȚIA să comunice Direcției de Asistență Socială Hunedoara orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor realizate, în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea. Sumele încasate necuvenit cu titlu de ajutor de încălzire și supliment pentru energie se recuperează în condițiile legii.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE pot fi solicitate la numărul de telefon 0771 074 262 sau la sediul Direcției de Asistență Socială.