Hunedoara: Amenzi de peste 90.000 de lei pentru unitățile de turism fără autorizație de securitate de incendiu în urma controalelor efectuate de ISU

După incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor, inspectoratele pentru Situații de Urgență au început verificări la unitățile de cazare și alimentație publică. În Hunedoara, în urma controalelor inspecției de prevenire din cadrul ISU, 12 unități de turism au fost identificate fără autorizație de securitate la incendiu. Amenzile aplicate depășesc 90 de mii de lei.

Au început controalele la unitățile de cazare și alimentație publică din județul Hunedoara. Echipele de control din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență fac controale pentru a verifica în primul rând dacă se respectă normele de apărare împotriva incendiilor.

De altfel, după o zi de controale, pompierii hunedoreni au identificat peste 40 de deficiențe și au dat trei amenzi în valoare de 92.000 de lei.
În același timp, reprezentanții ISU Hunedoara au început și o campanie de informare cu privire la riscurile la care se expun cei care nu respectă legislația în domeniu.

Acțiunile de informare, verificare și control ale pompierilor hunedoreni vor continua și în următoarea perioadă, în special în zonele turistice unde se așteaptă prezența unui număr mare de turiști, dar și la unitățile de alimentație publică unde se organizează petreceri de Anul Nou sau în locurile publice unde vor avea loc evenimente organizate de autoritățile locale în noaptea dintre ani. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns