Mulţi hunedoreni sunt de părere că normele de convieţuire civică nu sunt respectate pentru că nu se aplică amenzi. De aceea am decis să publicăm săptămânal un bilanţ al amenzilor aplicate de Poliţia Locală.
Săptămâna trecută, poliţiştii locali ai municipiului Hunedoara au fost nevoiţi să aplice, 87 de amenzi în valoare totală de 61.185 lei. Faptele pentru care au fost aplicate amenzi sunt destul de variate. De exemplu, au fost sancţionaţi mai mulţi comercianţi din pieţele agro-alimentare pentru diverse nereguli constatate. Au primit amenzi şi persoane care au depozitat ilegal deşeuri (atât deşeuri menajere cât şi resturi provenite din construcţii), dar şi şoferi care au oprit automobilele în zone interzise (zone marcate corespunzător, în apropierea trecerilor de pietoni sau chiar pe acestea ori în staţiile de autobuz).
Reamintim că supervizarea modului în care se respectă legislaţia şi hotărârile Consiliului Local Hunedoara este doar una dintre atribuţiile Poliţiei Locale, în paralel derulându-se şi alte activităţi importante pentru comunitate.