Hramul Schitului Straja, de Sfinţii Constantin şi Elena

În ziua prăznuirii Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, marți, 21 mai 2019, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Straja, cu prilejul sărbătorii hramului, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Daniil, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de către un grup de tineri de la Mănăstirea Oașa din Arhiepiscopia Alba Iuliei, îmbrăcați în frumoase costume populare.

Preasfințitul Părinte Episcop Daniil a rostit cuvântul de învățătură, despre rolul Sfântului Împărat Constantin cel Mare în acordarea libertății de credință creștinilor, prin Edictul de la Mediolanum, din anul 313.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a rostit un cuvânt de binecuvântare, iar apoi a mulțumit Preasfințitul Părinte Episcop Daniil, ctitorilor așezământului monahal, soborului slujitor și tuturor credincioșilor prezenți la sărbătoarea Schitului de la Straja.

Partajează această știre

Lasă un răspuns