Încercăm să îndeplinim dorința mai multor pensionari, foști mineri în abatajele din Teliucu Inf. și Ghelari, mai concret, să afle amănunte despre condițiile de odihnă și tratament întâlnite la hotelul Vacanța din stațiunea balneoclimaterică Geoagiu Băi și pentru care se pot solicita bilete prin Casa Județeană de Pensii.
Primele aprecieri și date pentru o vacanță plăcută de odihnă și tratament la acest hotel am aflat de la Carmen Miclea, consilier la Casa Județeană de Pensii Deva care manifesta profesionalism în relația cu oamenii solicitanți de bilete.
Ajunși la hotelul în cauză, am constatat amabilitate și respect din partea recepționerelor Lucia Itu și Mihaela Suciu.
Primul interlocutor ne-a fost însă directorul hotelului, Sorin Achim, care ne-a prezentat așezarea geografică: altitudinea de 350 m și depresiune între dealuri de mică altitudine, în sudul Munților Apuseni, la contactul acestora cu Valea Mureșului.
Hotelul deține 236 locuri și căsuțe – sat vacanță.
Cât despre factorii naturali de cură, a punctat: ape mezotermale, climat reconfortant, tonic, băi cu apă termală, izvoare cu apă pentru cură internă, împachetări cu parafină, masaj etc.
Cunoscuta și apreciata medic reumatolog, Marica Jovanovic, ne-a prezentat indicațiile terapeutice: afecțiuni reumatismale, degenerative inflamatorii, ginecologice și ale sistemului nervos periferic, cure interne: gastrite, ulcere, colite, afecțini renale etc.
Am reușit să stăm de vorbă și cu directorul societății, Simona Dehelean, dar și cu administratorul – un apreciat manager, Emil Groza (foto 1), acesta punctându-ne: Ne bucură prezența azi, aici, la noi, a reprezentanților ziarului „Accent Media” condus cu deosebită competență profesională de către cunoscutul și apreciatul ziarist, Cornel Poenar, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Colectivul de muncă al hotelului se străduiește să ofere de fiecare dată confort și ospitalitate, o atmosferă relaxantă, cât și o gamă diversă de preparate din bucătăria tradițională românească. Serviciile medicale în baza de tratament și procedurile solicitate sunt de calitate și efectuate de personal calificat.
De reținut este peisajul pitoresc al ținutului, izvoarele termale și punctele de atracție ale Munților Metaliferi.
…Iată și o declarație, în exclusivitate, făcută de un pensionar, fost inspector financiar, pe care l-am întâlnit în stațiune, și anume, Mihai Chezan (foto 2): aici la Vacanța totul este deosebit – ospitalitate, confort, servicii de calitate etc. De reținut sunt indicațiile și procedeele terapeutice, factorii naturali de cură și nu în ultimul rând, posibilitatea unor frumoase și interesante drumeții.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș
Foto: Smaranda Lazăr