Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a avut miercuri, la Primăria orașului Hațeg, o întâlnire cu medicii spitalului din localitate, pentru a analiza împreună situația unității medicale în această perioadă, post pandemie.
La discuții au participat directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Adrian David, primarul Hațegului, Adrian Pușcaș, medicii și echipa managerială a spitalului.
Au fost prezentate situația investițiilor aflate în derulare pentru modernizarea spitalului și posibilitățile de creștere a calității serviciilor medicale pentru locuitorii din Țara Hațegului.
De asemenea, prefectul județului i-a informat despre fondurile guvernamentale și europene care pot fi accesate pentru dezvoltarea domeniului medical, iar directorul CAS Hunedoara a prezentat situația repartizării sumelor necesare desfășurării activității la spitalul din Hațeg și principalele strategii în domeniul medical hunedorean.
Medicii au ridicat problema duratei mare de timp în care se reușește transferarea pacienților în stare gravă, la spitalele de rang superior, Timișoara, Cluj, Deva, Hunedoara sau Petroșani, situație la care se vor căuta soluții de rezolvare de către toți cei implicați în această operațiune medical-administrativă.
Întâlnirea de astăzi a fost prima dintr-o serie de discuții cu medicii și managementul spitalelor hunedorene, pe care prefectul Călin Petru Marian le va avea în următoarea perioadă, alături de directorul CAS Hunedoara, Adrian David și de autoritățile locale.