În cadrul proiectului EUROPEAN UNIVERSITIES – E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions (Universitatea antreprenorială europeană promotor pentru regiunile inteligente și sustenabile) din care Universitatea Politehnica Timișoara face parte alături de alte cinci universități europene, în zilele de 23-24 septembrie 2021 va fi organizat hackathon-ul Hack2Change.
Tema principală abordată în cadrul competiției va fi: „Regiuni inteligente și durabile” (”Smart and Sustainable Regions”), la care se mai adaugă trei teme secundare: Economie circulară, Bunăstare și îmbătrânire activă și Contribuția umană la inteligența artificială.
Studenții Universității Politehnica Timișoara, alături de toți cei interesați de subiect, sunt invitați să participe la evenimentul desfășurat în format online, având posibilitatea să descopere lucruri noi, să interacționeaze cu echipe internaționale și să-și pună amprenta asupra viitorului regiunilor noastre Europene. Mai mult, participanții vor beneficia de sprijin din partea mentorilor și își vor putea demonstra competențele într-un cadru competitiv, reușind în același timp să își extindă rețeaua de networking prin crearea de contacte la companii naționale și internaționale de renume, toate acestea în cele 36 de ore cât durează evenimentul.
Studenții, coordonați de mentori consacrați, precum Sl.univ.dr.ing. Silviu Vert (UPT), Sl.univ.dr.ing. Alexandru Iovanovici (UPT), Andrei Cosmin Munteanu (Cowork) și Mihai Balint (CityRadar), vor căuta răspunsuri la modul în care tehnologiile viitorului vor contribui la bunăstarea cetățenilor orașelor inteligente, challenge-ul propus de UPT în parteneriat cu Cowork fiind intitulat ”How might we enrich the wellbeing of Smart City inhabitants?”.
Câteva dintre întrebările pe care participanții le vor aborda în cadrul acestui challenge se referă la reducerea poluării, reconfigurarea spațiului public, astfel încât să se creeze oportunități de sport pentru toată lumea, dar și la modalitățile prin care poate fi redusă risipa alimentară, în vederea consolidării unei vieți urbane durabile. Echipa cu cea mai promițătoare soluție va fi aleasă de un juriu ca echipă câștigătoare și va fi, desigur, recompensată.
Înregistrarea participanților este deschisă până pe 12 septembrie 2021 și poate fi făcută la https://eudres.eu/hackathon-2021.