Actuala perioadă de alertă expiră la finalul săptămânii. Pe de altă parte, propunerile de măsuri de relaxare, ce vor intra în vigoare de la 1 iunie, nu vor fi deocamdată, adoptate.
Membrii Comitetului pentru Situații de Urgență vor să vadă mai întâi efectele deplasărilor și întâlnirilor de Paște asupra epidemiei.
Deși în România nu mai există localități în carantină, Guvernul va prelungi starea de alertă, pentru că eliminarea ei ar însemna o relaxare prea mare.
Există încă o localitate în care care rata de infectare este peste 7, respectiv 7,63 în Carașova, Caraș Severin, și în alte câteva așezări din același județ.
În altele, incidența este peste 6, dar majoritatea au o rată sub 4.
Săptămâna viitoare, ar urma ca CNSU să adopte măsurile de relaxare promise deja de premier, precum eliminarea obligativității purtării măștii la plajă sau la munte, în drumeții.
Ministerul Economiei propune și redeschiderea piscinelor interioare pentru oaspeții bazelor de tratament.
De o relaxare mai mare s-ar putea bucura cei vaccinați împotriva Covid. /www.europafm.ro