Guvernul va prelungi, până în aprilie 2023, plafonarea și compensarea prețurilor la energie și gaz natural

Guvernul va prelungi până anul viitor în aprilie măsurile de sprijin al populației în criza provocată de creșterea prețurilor. Anunțul a fost făcut în această seară premierul Nicolae Ciucă.

„Guvernul va adopta în această săptămână pachetul de măsuri care să reducă presiunea generată de facturile la energie și gaze naturale. Vom interveni în sprijinul economiei românești printr-un set de soluții care includ plafonări și compensări ale prețurilor la energie și gaze naturale pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie”, a spus Nicolae Ciucă luni, 14 martie 2022.

România va cere Comisiei Europene ca fondurile rămase necheltuite din programele europene anterioare destinate economiei românești, să fie folosite pentru a contracara efectele generate în această perioadă de creșterea prețurilor – a mai spus premierul Nicolae Ciucă.

„Avem deja un mecanism care a funcționat în perioada pandemiei și care poate fi extins și chiar dezvoltat în contextul celorlalte crize cu care ne confruntăm azi. România va cere realocarea fondurilor rămase necheltuite din programele europene anterioare, destinate economiei românești pentru a putea interveni în ajutorul mediului de afaceri al întreprinderilor românești”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Premierul a mai precizat că Executivul este în discuții cu Comisia Europeană pentru a continua și în acest an sprijinul acordat marilor consumatori precum combinatele chimice sau cele din industria de prelucrare de materii prime.

El a reluat asigurările privind asigurarea necesarului de alimente.

„Sunt în permanentă legătură cu ministrul Agriculturii și cu producătorii români de alimente, reprezentanții rețelelor marilor magazine. România este bine aprovizionată. Stocurile noastre asigură toate bunurile de care avem nevoie. Fermierii și agricultorii noștri au tot sprijinul Guvernului pentru pregătirea acestui an agricol”, a adăugat Nicolae Ciucă. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns