Trimițându-i „acasă”, în concediu, nu este mai este obligatorie plata normei lunare de hrană. Astfel se face o economie de 121 lei pe cadru didactic.
Cazul a fost relatat de publicația cursdeguvernare.ro care redă nemulțumirile unui cadrul didactic și dispoziții oficiale in acest sens.
Profesorii din învățământul preuniversitar au fost înștiințați că, de la 01 ianuarie, vor fi trecuți în concediu de odihnă pe întreaga perioadă a vacanțelor, potrivit publicației menționate.
Miza – pe cât de bizară, pe atât de reală: guvernul trebuie să scadă drastic cheltuielile începând chiar cu luna ianuarie, pentru a rămâne în ținta de deficit bugetar calculat pe metodologia europeană ESA (in acest caz deficitul include și angajamentele luate, legale nu doar plățile făcute efectiv ca în cazul deficitului pe „cash”).
Nota de înștiințare a ajuns la directorii de școli după vacanța din ianuarie, când profesorii aflați “în activitate”, cum spun ei, pontaseră deja ca prezenți la muncă cele șapte zile de vacanță – dat fiind că în luna ianuarie școala a început târziu.
Cu toate acestea, Ministerul Educației obligă școlile să-i declare pe toți în concediu de odihnă.
Asta înseamnă un minus de 121 de lei la veniturile aferente lunii ianuarie, care vor fi plătite pe 14 februarie. Este vorba de partea corespunzătoare zilelor nemuncite care se scad din norma lunară de hrană.
Cum arată calculele:
- în loc de 160 de ore lucrate, în ianuarie vor fi pontate doar 104
- 104 de ore înseamnă, la norma lunară de hrană (în valoare de 346 de lei brut anul acesta), că se va plăti doar 225 de lei
- economia este de 121 de lei pentru fiecare cadru didactic
- Per total sistem, se ajunge la circa 29 de milioane de lei, economie la buget, pentru cel mult 240.000 de cadre didactice.
O sumă aparent insignifiantă la fondurile de 33,046 miliarde de lei alocat anul acesta Ministerului Educației, un buget în creștere solidă, cu 9,8 miliarde de lei, față de cel din 2018./www.europafm.ro