Greviștii de la Mintia au încetat forma de protest

Energeticienii de Termocentrala Mintia, aflați în greva foamei, au încetat aseară forma de protest.

Decizia greviștilor a fost luată după discuțiile care au avut loc cu prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, ieri, la sediul unității energetice.

Sindicaliștii au prezentat prefectului solicitările lor legate de plata restanțelor drepturilor financiare conexe salariului și au cerut ca, prin planul de reorganizare, Termocentrala Mintia să-și poată continua activitatea.

La întălnirea cu protestatarii au fost prezenți Cristian Iștoc, președinte al “Sindicatului Solidaritatea” de la Termocentrala Mintia, Mihai Bărbulescu, Alin Muntean și Gore Vîrțan din partea “Confederației Sindicale Cartel Alfa”.

Prefectul județului Hunedoara le-a transmis celor prezenți la discuții că situația de la termocentrală este foarte importantă pentru autorități iar pentru rezolvarea problemelor vor continua discuțiile atât la nivel local cât și la nivel central cu reprezentanții instituțiilor implicate în buna desfășurare a activității din mineritul și energetica hunedoreană.

Administrația Complexului Energetic Hunedoara anunțat că, în maxim 10 zile, vor fi acordate restanțele la tichetele de masă, solicitate de energeticieni, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă.

Pentru a fi rezolvată și problema reluării furnizării apei calde în Deva, un prim pas va fi făcut astăzi, când prefectul Vasilică Potecă, se va întâlni cu primarul municipiului Deva, Florin Nicolae Oancea pentru a găsi soluțiile cele mai bune pentru locuitorii reședinței de judeţ.

Primăria Deva a achitat de fiecare dată la termen, și acum este la zi, plata contribuțiilor pentru subvenții.

“Activitatea sindicală este foarte importantă. Domnul Cristian Iștoc, impreună cu membrii de sindicat se implică prin toate formele legale la rezolvarea problemelor actuale și îi asigur de toată considerația mea. De asemenea, administrația, autoritățile publice locale și guvernul vor lua măsurile care se impun pentru ca angajații și locuitorii Devei să nu sufere din cauza situației economice a Complexului Energetic Hunedoara. 

Pentru mine, ca reprezentant al guvernului, problemele oamenilor sunt deosebit de importante iar energeticienilor care s-au aflat în greva foamei le mulțumesc pentru că au înțeles că doar prin dialog și măsuri concrete problemele actuale pot fi rezolvate.” a declarat prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns