Două noi contracte de finanțare prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, în valoare totală de 95 de milioane de lei, adică peste 20 de milioane de euro, au fost semnate astăzi în județul Hunedoara, pentru un transport modern și ecologic în Valea Jiului.
Este vorba despre investiția „Green Line Valea Jiului”, cu componentele 1 și 2, proiecte care prevăd crearea unei linii verzi de autobuze electrice între Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani.
Prin cele două proiecte vor fi achiziționate 26 de autobuze electrice, va fi amenajat un depou în municipiul Vulcan, se vor construi/ moderniza 112 stații de transport public, se vor realiza 34 de stații de reîncărcare pentru autobuzele electrice și 2 stații de reîncărcare pentru automobile electrice.Totodată, vor fi reabilitați aproximativ 5 kilometri de drum.
În 20 dintre stațiile de transport vor exista automate pentru emiterea cardurilor/ tichetelor de călătorie, iar 42 de stații vor fi dotate cu sisteme de informare a călătorilor.
De asemenea, proiectele prevăd implementarea unui sistem de e-ticketing, amplasarea de sisteme de informare și de numărare a pasagerilor în vehicule, monitorizarea și dispecerizarea autobuzelor, supravegherea lor video, crearea unui portal web și a unei aplicații de mobil (Android, IOS) pentru informarea călătorilor.
Investiția este rezultatul parteneriatului dintre Primăria Municipiului Vulcan, Primăria Municipiului Petroșani, Primăria Orașului Aninoasa, Primăria Municipiului Lupeni, Primăria Orașului Uricani, Primăria Orașului Petrila și Consiliul Județean Hunedoara.
Ținta este asigurarea unui transport public de călători modern, nepoluant, de înaltă calitate, atractiv și eficient pe cele patru trasee cuprinse în proiecte, obiectivul final fiind reducerea emisiilor de carbon în localitățile din Valea Jiului.
Cele patru trasee însumează 128 de kilometri dus-întors, după cum urmează: Traseul 1 (38,5 km) – traseul principal, care face legătura integral între Uricani – Lupeni – Vulcan – Petroșani – Petrila; Traseul 2 (10,6 km) – traseu secundar, care face legătura între Aninoasa și Petroșani; Traseul 3 (3,7 km) – traseu secundar, care face legătura între Petrila (zona minei) și Jieț; Traseul 4 (11,15 km) – traseu secundar, asigură legătura în localitățile care aparțin de Uricani, respectiv Valea de Brazi – Cheile Buții.
Contractele au fost semnate de domnii Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, și Sorin MAXIM, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest – Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest, în prezența președintelui Consiliului Județean Hunedoara, domnul Mircea Bobora, și a primarilor din celelalte unități administrativ-teritoriale beneficiare.
Valoarea totală a proiectului Green Line Valea Jiului – Componenta 1 este de 49.089.440,71 lei (43.851.960,94 lei finanțare nerambursabilă), iar Componenta 2 are o valoare totală de 46.017.326,14 lei (39.117.671,69 lei finanțare nerambursabilă).
Perioada de implementare este de 21 de luni – Componenta 1, respectiv 17 luni – Componenta 2.