Sala Sporturilor din municipiul Deva a găzduit, la finalul săptămânii trecute, întrecerile Campionatului Național Individual de gimnastică artistică al Junioarelor III, II și I la care au participat 139 gimnaste reprezentând 17 cluburi din întrega țară.
În urma acestei competiții au fost stabilite noile ierarhii la individual compus și gimnastele medaliate în finalele pe aparate la toate nivelurile de vârstă.
Printre gimnastele care au urcat pe podiumul de premiere la ediția din acest an se numără și cele de la LPS Cetate Deva dar și de la CSM Deva.
Cătălina Ciocade (LPS Cetate Deva) antrenoare Anamaria Ocolișan s-a clasat pe locul secund în ierarhia junioarelor II nivelul 5 iar în finalele pe aparate tânăra gimnastă de la clubul devean a câștigat medaliile de aur la bârnă și la sol. La aceeași categorie și nivel de vârstă Marisa Huțupașu de la CSM Deva a câștigat o medalie de bronz la sărituri în timp ce la junioare III nivelul 6 de competiție, gimnasta Ema Golopența (legitimată la CSM Deva) a câștigat o medalie de bronz la sărituri.
Ambele sportive sunt pregătite la clubul devean de prof. Octavian Guga și Liliana Cosma.
În concursul de la categoria junioarelor II, Nivel 4 două sportive de la LPS Cetate Deva au urcat și ele pe podiumul de premiere la individual compus. Delia Jitea s-a clasat pe locul secund fiind urmată de colega ei de club, Stefania Boboc iar Viaviana Gînju s-a clasat pe locul trei în concursul junioarelor I nivelul trei competitional. Sportivele sunt pregătite de Adela Popa, Ramona Micu și Anamaria Ocolișan, Florin Cotuțiu cu sprijinul coregrafei Silvia Baritchi-Gradea.
Finalele pe aparate la categoriile junioarelor de la nivelele 1-4 au adus alte medalii pentru gimnastele din Deva. Gimnasta Ela Delia Jitea, legitimată la LPS Cetate Deva a reușit să cucerească medaliile de aur în finalele de la sărituri și bârnă și o medalie de argint la paralele în concursul junioarelor de categoria a II-a nivelul 4 competițional, iar colega ei de club, Alexandra Maria Drăgan Curcă a cucerit două medalii de bronz în finalele de la paralele și sol la Junioare I nivelul trei. O surpriză plăcută a oferit gimnasta Viviana Gînju care a cucerit medalia de aur în finala de la bîrnă la categoria Junioare I nivelul doi competiţional.
Gimnastică: Medalii la naţionale pentru gimnastele din Deva
Partajează această știre
Noutăți
22 Decembrie – Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății
decembrie 22, 2024
Eroii Revoluţiei din decembrie 1989, comemoraţi la Hunedoara
decembrie 22, 2024
Colinde pentru pacienţii spitalului din Hunedoara
decembrie 20, 2024
Mica Publicitate