Federația Română de Gimnastică a anunțat că în luna septembrie gimnaștii români vor participa la World Cup Challenge, atât la Koper cât și la Mersin.
Campioana europeană de junioare, Ioana Stănciulescu (foto) care nu a mai concurat din decembrie 2020 de la Mersin din cauza unor accidentări, va reveni în competiții. Gimnasta noastră va participa în Slovenia, la World Cup Challenge de la Koper, întreceri programate între 2 și 5 septembrie, împreună cu Antonia Duță și antrenorul Florin Cotuțiu. Ioana Stănciulescu va concura la bârnă și sol, iar Antonia la paralele, bârnă și sol. La aceeași competiție, au fost înscriși și Gabriel Burtănete (care va evolua la sol, inele, sărituri și paralele) și Roland Modoianu (sol, cal cu mânere, inele și bară fixă). Băieții vor fi însoțiți de antrenorul Marius Berbecar.
La competiția din Slovenia vor participa peste 150 de gimnaști din 24 de țări (România, Elveția, Marea Britanie, Germania, Grecia, Hong Kong, Ungaria, Irlanda, Israel, Italia, Iordania, Kazahstan, Mongolia, Malta, Norvegia, Polonia, Rusia, Slovenia, Serbia, Slovacia, Siria, Turcia, Ucraina și Statele Unite). Adela Popa și Nicușor Pascu se numără printre arbitri competiției.
Pentru Roland Modoianu și Gabriel Burtănete va fi un tur de forță. Ei vor fi prezenți, după câteva zile, și în Turcia, la Mersin (9-12 septembrie). În competiția feminină, România va fi reprezentată de Maria Ceplinschi (bârnă și sol), care va fi însoțită de antrenorul Lucian Sandu.
În Turcia vor participa peste 100 de gimnaști din 26 de țări (România, Albania, Austria, Azerbaijan, Brazilia, Canada, Chile, Croația, Cipru, Cehia, Grecia, Ungaria, Italia, Iordania, Kazahstan, Letonia, Lituania, Mongolia, Polonia, Rusia, Slovenia, Serbia, Elveția, Turcia, Ucraina, Uzbekistan). Arbitri vor fi Silvia Stroescu și Eugen Cățean.
Deși a fost înscrisă în competiție, Larisa Iordache nu va participa pentru că nu este complet refăcută după accidentarea de la Tokyo.
Obiectivul gimaștilor noștri este, cu siguranță, participarea la Campionatele Mondiale din Japonia de la Kitakyushu (18-24 octombrie), competiție la care România va fi reprezentată de 4 gimnaste și un gimnast. Este un campionat mondial individual, iar înscrierile nominale nu au fost încă făcute.
Federația Română de Gimnastică va organiza până atunci două concursuri de selecție pentru a stabili sportivii care vor participa la întrecerea din Japonia.