Geocaching, jocul internațional prin care zeci de români au descoperit Geoparcul Țara Hațegului

Pentru al doilea an consecutiv,Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului administrat de Universitatea din București a devenit, timp de trei zile, spațiu de joacă pentru pasionați de geocaching din toată țara. Peste 30 de persoane, inclusiv cel mai vechi și cel mai activ geocacher român, au pornit în căutarea cutiilor creative,numite geocache, create special pentru evenimentul „Geocaching în Geoparc –Pe drumul vulcanilor”.

Este vorba despre un joc desfășurat în întreaga lume, pe care îl pot juca adulții și copii,deopotrivă. Acesta nu are competiții și clasamente, ci doar evenimente ce constau în întâlniri ale membrilor Asociației Geocaching România (AGeR) şi ale altor pasionaţi și rapoarte de activitate. Jocul constă în căutarea, cu ajutorul GPS-ului şi a unor aplicaţii pe smart mobil, ageocache-urilor care conțin o bucățică de hârtie sau logbook. Cel care descoperă geocashe-ul, trebuie să treacă pe bucățica de hârtie data și userul său de jucător. Descoperirea cutiilor se face cu ajutorul unei aplicațiicare se poate descărca pe telefonul mobil. Această aplicație este pusă în legătură cu o platformă online.O componentă a jocului este Earth Cache. În acest caz, pe platforma online sunt publicate coordonatele, iar jucătorii care ajung acolovordescoperi o scurtălecție de geologie.

Participanții la evenimentul din Geoparc au avut parte de o surpriză plăcută. Cutiile în căutarea cărora au plecat au avut forme cât se poate de ingenioase. Ele au fost create și amplasate de echipa TiLi_Team, adică Tibi șiparteneralui, Lili, cei care s-au ocupat de organizare.

Ediția de anul acesta, față de anul trecut, e puțin mai complicată. În plus, am ales niște trasee care ne sunt dragi nouă, în zona Densuș. Dacă anul trecut am dat startul la <<Geocaching în Geoparc>> de la Casa Geoparcului, anul acesta am plecat de la Casa Vulcanilor. Are mai puține cutii decât anul trecut, dar dificultatea cutiilor este crescută. Din cele 40 de cutii ascunse anul acesta, am încercat ca cel puțin jumătate dintre ele să fie cutii creative. Adică să nu fie simple containere, pur și simplu, ci să fie făcute la o imprimantă 3D, cu o anumită tematică sau cu elemente din natură în care am ascuns logbook-uri, acea foaie pe care jucătorii trebuie să-și treacă userul”, afirmă Tiberiu Bociat, organizatorul evenimentului din Țara Hațegului, geocacher și voluntar pentru Geoparc.

Geocacherii îl cunosc sub numele de utilizator Mr. Erikusz,este cel mai activ jucător din România și a venit pentru a doua oară în Geoparc. Erik Lambing pe numele său, este din Cluj-Napoca și este absolvent al Facultăţii de Geografie a Universității Babeș – Bolyai. Spune că dacă nu ar fi fost Tibi și jocul acesta, mai mult ca sigur că nu ar fi descoperit peisajele extraordinare din Țara Hațegului. Tot datorită acestui hobby a reușit să ajungă în toate județele țării și să descopere peste 10.000 de cutii.

Geocachingul e frumos pentru că sunt cutii fizice ascunse și jucătorul trebuie să le găsească, ceea ce mi se pare foarte fain. Adică nu e ceva doar virtual. Și,în plus, are și aspectul cultural. Adică aceste cutii au o descriere, nu e doar un joc de vânat niște monștri. Mai citești o descriere și mai afli ceva nou despre lumea care te înconjoară sau despre obiective culturale. Eu am început din 2013. Auzisem în 2011 de la tatăl meu care își cumpărase recent un Iphone 3G. Atunci era cel mai nou model și avea GPS pe telefon. Tata a căutat niște hărți de ciclism și de trekking și a dat de geocaching. Și atunci am început. Mă plimbam cu tata dar nu mi-a plăcut așa de mult în 2011. Mi-am amintit de geocaching în 2013 și m-am reapucat că m-a prins gustul ăsta de munte, de drumeție și de aventură pentru că geocaching-ul este o aventură” spune Mr. Erikusz.

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului susține promovarea traseelor sale prin intermediul geocaching pentru că este o modalitate de a oferi informații într-un mod atrăgător, cu intervenții minime în peisajul natural, fără panouri informative. Fiecare dintre Casele Geoparcului și o parte dintre traseeLE din Geoparc au amplasate cutii de geocaching. 

Partajează această știre

Lasă un răspuns