Campioana mondială şi europeană la ca-notaj Simona Radiş (foto) a primit, miercuri seara, în cadrul Galei Sportului 2023, organizată de Agenţia Naţională pentru Sport, trofeul de excelenţă pentru cea mai bună performanţă, în timp ce canoistul Cătălin Chirilă şi canotoarea Ancuţa Bodnar au fost desemnaţi sportivii anului la masculin, respectiv feminin.
În cadrul evenimentului desfăşurat la Ateneul Român din Capitală au fost acordate premii pentru 20 categorii, pe baza rezultatelor obţinute pe parcursul anului 2023. Nominalizările precum şi desemnarea câştigătorilor au fost realizate de Asociaţia Presei Sportive din România.
La eveniment au participat câteva sute de foşti şi actuali sportivi, antrenori, preşedinţi de federaţii şi cluburi, dar şi reprezentanţi ai lumii politice, precum preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă iar premierul Marcel Ciolacu, plecat din țară a transmis un mesaj video celor prezenți în sala de la Ateneul Român.
Lista completă a premiilor acordate, miercuri seara, în cadrul Galei Sportului 2023 este următoarea:
Trofeul de Excelenţă în 2023 – Simona Radiş (canotaj) – dublă campioană europeană (dublu vâsle şi 8+1) şi campioană mondială în proba de dublu vâsle
Sportivul anului – Cătălin Chirilă (canoe) – medalie de aur (500 m) şi de argint (1.000 m) la CM, medalie de argint la Jocurile Europene (500 m). Au mai fost nominalizaţi: Constantin Popovici (sărituri în apă) şi Vlad Dascălu (ciclism).
Sportiva anului – Ancuţa Bodnar (canotaj) – campioană europeană şi mondială la dublu vâsle. Au mai fost nominalizate: Alina Rotaru-Kottmann (atletism) şi Bernadette Szocs (tenis de masă).
Antrenorul anului – Antonio Colamonici (canotaj) – antrenor-coordonator al lotului olimpic de canotaj – 11 ambarcaţiuni calificate la JO 2024; palmares european – 5 aur şi 1 argint; palmares mondial – 2 aur – 1 argint – 2 bronz. Au mai fost nominalizaţi: Florin Popescu (canoe) şi Eduard Iordănescu (fotbal).
Antrenoarea anului – Camelia Voinea (gimnastică artistică) – antrenoarea Sabrinei Maneca Voinea, sportivă calificată la JO Paris 2024. Au mai fost nominalizate: Simona Maior Paşca (handbal) şi Maria Gîrbă (gimnastică ritmică).
Sportivul anului în sport paralimpic – Alexandru Bologa (nevăzător) – medaliat cu aur la CM şi CE. Au mai fost nominalizaţi – Robert Tămîrjan (paratriatlon) şi Florin Cosmin Candoi (paraclimbing).
Sportiva anului în sport paralimpic – Constantin Gabriela (para tenis de masă) – medalie de bronz la Campionatul European. Au mai fost nominalizate: Maria Iordache (para karate scaun cu rotile) şi Liliana Pădurean (popice nevăzători).
Evenimentul anului în sport/Cea mai bună organizare a unei competiţii internaţionale în România – Campionatele Europene de înot în bazin scurt pentru seniori de la Otopeni. Au mai fost nominalizate: CE lupte U23 de la Bucureşti şi Campionatele Mondiale de gimnastică ritmică pentru junioare Cluj-Napoca.
Echipa anului (sporturi de echipă masculin) – echipa naţională de fotbal a României, calificată la EURO 2024. Au mai fost nominalizate: echipa naţională de volei masculin şi echipa naţională de minifotbal.
Echipa anului (sporturi de echipă feminin) – echipa de tenis de masă a României – medalie de aur la Jocurile Europene. Au mai fost nominalizate: echipa de gimnastică a României şi CSM Volei Alba Blaj.
Echipa/echipajul anului (sporturi individuale masculin) – barca de 8+1 (canotaj) – medalie de argint la Campionatul European de la Bled, calificare la Jocurile Olimpice. Au mai fost nominalizate: echipajul de canoe dublu 1.000 metri şi echipajul de bob 2.
Echipa/echipajul anului (sporturi individuale feminin) – barca de 8+1 (canotaj) – medalii de aur la Campionatele Mondiale şi Europene. Au mai fost nominalizate: echipajul de patru rame (canotaj) şi echipajul de bob 2.
Echipa anului (competiţii mixte) – echipa reprezentând Federaţia Română de Culturism şi Fitness – campioană europeană şi balcanică, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de la Santa Susanna (Spania). Au mai fost nominalizate: dublul mixt tenis de masă Ovidiu Ionescu/Bernadette şi cuplul Alexandru Pădurariu/Elena Costandache (dans sportiv).
Premiul special al Agenţiei Naţionale pentru Sport/ Legenda sportului – Mircea Lucescu (fotbal)
Speranţele sportului (feminin) – Elena Zaharia (tenis de masă) – medalie de argint la Campionatele Mondiale pentru tineret, 3 medalii de aur (cu echipa, la simplu Under 19 şi la dublu mixt) şi o medalie de bronz la CE pentru juniori. Au mai fost nominalizate: Amalia Niţă (box) şi Daria Silişteanu (înot).
Speranţele sportului (masculin) – Radu Niţu (scrimă) – bronz cu echipa la CM juniori; aur individual şi argint cu echipa la CE tineret; aur cu echipa la CE de juniori. Au mai fost nominalizaţi: Eduard Ionescu (tenis de masă) şi Denis Florin Mihai (lupte).
Speranţele sportului (mixt) – Francesca şi Norbert Maior – campioni europeni de juniori la raliuri (FIA ERC).
Preşedintele anului – Elisabeta Lipă (FR de Canotaj). Au mai fost nominalizaţi: Cristinel Romanescu (FR Tenis de Masă) şi Ioan Onicaş (FR de Minifotbal).
Cel mai bun administrator în sport – Adela Alexe (CSN Snagov). Au mai fost nominalizaţi: Florin Oancea (CSN Lia Manoliu) şi Radu Popa (CSN Arcul de Triumf).
Special Olympics – Ionuţ Păunescu (gimnastică) – 5 medalii de aur la sol, paralele, inele, cal cu manere şi individual compus (nivel 2) şi 2 medalii de argint la sărituri şi bară fixă la la Jocurile Mondiale de vară Special Olympics Berlin 2023. Au mai fost nominalizaţi: Andreea Mustăreaţă Pivniceru (tenis) şi George David (tenis).