O nouă ediţie a Galei de Excelenţă Accent Media s-a încheiat joi seara, în cadrul Salonului Hunedorean al Cărţii. Unii dintre cei mai buni hunedoreni, oameni care s-au impus prin efort şi muncă, au fost elogiaţi într-un cadru select în care respectul faţă de valori şi-a făcut simţită prezenţa, din plin.
„În urmă cu 11 ani am iniţiat Gala de Excelenţă Accent Media. Ideea de la care am plecat a fost aceea de a aduce în atenţia publică oameni care ştiu să muncească chiar şi pe brânci, aş putea spune, dar care preferă modestia în locul laudelor. Este o calitate pe care o întâlneşti mai rar în zilele noastre. Iată că timpul a trecut şi, în ciuda greutăţilor, reuşim să aducem în faţa hunedorenilor oameni valoroşi, care au avut sau vor avea un cuvânt greu de spus în societate. Numărul lor este, cu siguranţă, mult mai mare decât cei nominalizaţi acum, dar ne vom strădui ca şi anul viitor să organizăm o nouă ediţie, poate într-o gală mai cuprinzătoare decât cea de acum. Totodată, adresez calde cuvinte de mulţumire managerului Bibliotecii Judeţene Hunedoara-Deva, dl. Sebastian Bara, pentru faptul că ne găzduieşte în cadrul Salonului Hunedorean al Cărţii, o manifestare de înaltă ţinută culturală”, a declarat, în deschiderea Galei de Excelenţă, preşedintele Companiei de presă Accent Media, jurnalistul Cornel Poenar.
Gala de Excelenţă din acest an s-a axat pe mai multe direcţii, în care tinerii valoroşi ai judeţului Hunedoara şi-au găsit un loc de cinste. Totodată, pentru personalităţile prezente a fost un bun prilej să-i cunoască pe cei care le vor urma în cariera profesională şi, credeţi-ne, selecţia va fi una uşoară.
Alături de ei s-au aflat personalităţi care şi-au confirmat deja valoarea, iar aici ne referim la oameni care au demonstrat că ştiu să facă administraţie publică, să conducă un spital, să rămână în istorie prin ceea ce au proiectat şi construit în viaţă, să ducă mai departe tradiţiile strămoşeşti nealterate sau, de ce nu, să promoveze un jurnalism de calitate.
Cinci elevi de excepţie din judeţ au deschis Gala de Excelenţă Accent Media. Ana-Maria Iordache învaţă la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva, în clasa a noua, şi s-a remarcat la Olimpiada Naţională de Chimie pentru cea mai bună lucrare practică, unde a primit Premiul şi Medalia Societăţii de Chimie din România. Ana-Maria este şi premianta Concursului Naţional de Chimie „Coriolan Drăgulescu” şi a Concursului Naţional de Chimie „Lazăr Edeleanu”.
Colega sa, Silvia Matei, este un alt elev de excepţie al Colegiului Naţional „Decebal” Deva. Silvia a reuşit să fie prima la etapa naţională a Olimpiadei de ştiinţe socio-umane, la disciplina Psihologie.
O altă elevă de excepţie este Maria Ada Andreea Călin, de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva. Este câştigătoarea premiului doi la etapa naţională a Olimpiadei Naţionale de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei. În ultimii doi ani, a reuşit să se impună şi la Olimpiada Naţională de Franceză, unde a primit menţiuni speciale.
Un tânăr care va avea un cuvânt de spus în viitor este şi Sebastian Buţu, de la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara”, din municipiul Hunedoara. El a câştigat premiul întâi la etapa naţională a Olimpiadei de Geografie, premiul întâi la Concursul naţional de teatru în limba engleză „Let’s Theatre”, premiul al treilea la Concursul naţional de comunicări ştiinţifice ale elevilor, menţiune la Concursul naţional de compuneri în limba engleză „Speak out”.
Mihaela Ioana Paşca este iarăşi unul dintre tinerii de excepţie ai judeţului Hunedoara. Elevă a Liceului Teoretic „Avram Iancu” din Brad, ea a reuşit câştige medalia de argint la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete, care s-a desfăşurat în Olanda, dar medalia de bronz la etapa naţională a Olimpiadei Naţionale de Informatică.
Nu în ultimul rând, prof.dr. Maria Ştefănie, inspectorul şcolar general al judeţului Hunedoara, a primit o „Diplomă de excelenţă” pentru modul în care a ştiut, de-a lungul atâtor ani, să managerieze şi să promoveze valorile din învăţământul hunedorean.
Oameni care au scris istorie
Ion Radovici
Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la darea în folosinţă a celei mai cunoscute şosele din România. Trasfăgărăşanul, pentru că despre el este vorba, a fost construit cu eforturi mari şi cu inteligenţa unor tineri, pe atunci, ingineri, topografi, constructori. În urmă cu o jumătate de veac, inginerul militar Ion Radovici, a fost trimis pe Transfăgărăşan să se ocupe de lucrările de topometrie. Tânărul absolvent al Şcolii de Ofiţeri din Sibiu a răspuns, din punct de vedere topografic, de traseul celor 35 de kilometri ai şoselei Sibiu-Făgăraş, până la tunelul de la Bâlea Lac. Seriozitatea de care a dat dovadă l-a impus şi astfel a ajuns să proiecteze una dintre cele mai grele curbe ale Transfăgărăşanului, care acum îi poartă şi numele – „Curba lui Radovici”. La fel ca toţi oamenii de valoare, Ion Radovici este acum unul dintre românii care poate spune, fără greşeală, că după el rămâne ceva.
Anca Rusu
Dinamism, implicare totală şi seriozitate maximă – aşa am putea defini, în câteva cuvinte profilul următoarei premiante a Galei de Excelenţă Accent Media. Anca Rusu este managerul Destinației Ecoturistice Țara Hațegului. Din 2015, coordonează parteneriatul public – privat care asigură dezvoltarea și promovarea Țării Hațegului. S-a ocupat de obținerea certificării Destinației Ecoturistice Țara Hațegului, cea de-a treia din România recunoscută oficial de către Ministerul Turismului, începând cu anul 2016.
În ultima perioadă, grație eforturilor întreprinse în cadrul parteneriatului mai-sus amintit, Țara Hațegului se bucură atât de prezența turiștilor, cât și de recunoaștere la nivel național (Destinația anului 2023 și locul 3 în 2024 – cea mai amplă competiție din turismul românesc) și internațional (medalia de bronz în 2024 – Cel mai bun brand de loc sau țară, în cadrul Transform Awards – una dintre cele mai importante competiții de branding din Europa).
Totodată, Anca Rusu a fost și coordonatoarea tronsonului hunedorean Terra Dacica a Via Transilvanica.
Este licențiată în jurnalism și științele comunicării la Universitatea din București și are un master în geografie – Planificarea și dezvoltarea durabilă a teritoriului, la Universitatea de Vest din Timișoara.
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu este omul despre care se poate afirma că a reuşit să schimbe, din temelii, faţa unui oraş. Este persoana care a reuşit să revigoreze oraşul pe care îl gospodăreşte şi să îl repună pe traiectoria corectă spre relansare economică şi socială. Schimbările benefice apărute în primele sale două mandate sunt evidente, indiferent că ne referim la şcoli, spital, străzi, parcuri, blocuri de locuinţe sau la elementara curăţenie stradală şi din zonele verzi.
În ultimii opt ani, Hunedoara şi-a recâştigat statutul de oraş important al judeţului şi al acestei părţi de ţară, prin proiectele îndrăzneţe şi inovative puse în aplicare de administraţia condusă de Dan Bobouţanu, dar şi prin reuşitele din turism, educaţie şi sport.
Hunedoara are acum de trei ori mai mulţi turişti decât în urmă cu 10 ani, evoluţie care susţine şi dezvoltarea evidentă a sectorului HoReCa din oraş şi din zonă. Castelul Corvinilor beneficiază, pentru prima dată după mai bine de 100 de ani, de o restaurare completă.
Hunedoara este primul oraş din judeţ care se bucură de un sistem de transport public modernizat, ce include autobuze hibrid, piste de biciclete şi sisteme de bike-sharing. Cea mai mare parte a grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din oraş sunt reabilitate şi, în viitorul apropiat, vor avea parte de dotări demne de secolul în care trăim.
În plus, Hunedoara a revenit în prim-planul „sportului rege”, fotbalul, prin reuşita proiectului „Corvinul”, început de Dan Bobouţanu în 2021, proiect a cărui poveste continuă.
Radu Budae
Există oameni despre care se spune că aduc bucuria acolo unde se află, prin ceea ce fac şi prin modul de gândire. Simpla lor prezenţă pune în mişcare lucrurile, iar soluţiile unor probleme complicate par mult mai simple. Puţini ştiu, însă, că în spatele acestora se află ani de studiu serios, experienţă şi empatie.
Managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, Radu Budae, face parte din categoria descrisă mai înainte. Conduce spitalul din Hunedoara din anul 2017, iar de atunci unitatea medicală s-a transformat cu fiecare an care a trecut. Cu ajutorul proiectelor cu fonduri europene câştigate de Primăria Hunedoara, spitalul este acum cel mai bun din judeţul Hunedoara, în care medicii au la dispoziţie cele mai bune aparaturi medicale de investigaţie, iar pacienţii se bucură de condiţii de spitalizare aşa cum se pot întâlni doar în puţine locuri din ţară.
Ambulatoriul integrat de specialitate reabilitat şi modernizat, aparatură modernă pentru imagistică, reabilitare energetică, saloane şi secţii la standarde înalte, o viitoare unitate de primire urgenţe, sunt doar câteva dintre proiectele derulate sau care vor fi implementa la spitalul din Hunedoara.
Monica Duşan
Munca unui muzeograf este mai puţin cunoscută publicului larg. De regulă, interacţionăm cu aceşti oameni de valoare atunci când mergem pragul unui muzeu, iar ei se oferă să ne însoţească, prin expoziţiile tematice pe care le organizează. Monica Cecilia Duşan a reuşit să aducă în atenţie tot ceea ce înseamnă tradiţia populară din Zarand. Muzeograf la Expoziţia de Istorie Locală şi Etnografie Brad, ce aparţine de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Monica Duşan este cea care a organizat mai multe expoziţii importante pentru păstrarea moştenirii transmisă din strămoşi: Ia zărăndeană, Icoana pe sticlă- meşteşug, artă şi har, sunt doar două dintre acestea. Întâlnirile cu scriitorii zărăndeni, promovarea meşterilor populari sunt alte activităţi pe care le-a organizat cu succes. Nu în ultimul rând, Monica Duşan a propus şi a marcat trei trasee turistice în zona comunei Ribiţa.
Bianca Leucian
Oricâte lucruri bune sau mai puţin bune s-ar face în lume, ele ar rămâne necunoscute fără implicarea jurnaliştilor. De mai bine de 30 de ani, Bianca Leucian este cea care coordonează apariţia publicaţiei lunare „Zarandul”, care apare la Brad, cu sprijinul administraţiei locale. În „Zarandul” sunt consemnate, de cele mai multe ori detaliat, toate evenimentele care au avut loc în zonă începând cu anul 1993. Optimistă, voluntară, deopotrivă, Bianca Leucian a reuşit să aducă în faţa cititorilor un ziar complet şi complex, în care şi-au găsit locul atât comunicările oficiale, cât şi aspectele din cotidian. Meritele sale au fost răsplătite, ca şi cele ale prietenei sale Monica Duşan, prin calitatea de membre ale Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR).