Pivotul spaniol Toni Hinojosa Montero a părăsit-o pe Autobergamo Deva și a semnat în țara sa natală. Hinojosa s-a alăturat devenilor la mijlocul recent încheiatului sezon, în speranța ca echipa de sub cetate să cucerească măcar un trofeu, ceea ce nu s-a întâmplat.
Deva a pierdut atât finala campionatului, cât și a Cupei României, în fața lui United Galați, iar conducerea clubului a refuzat orice fel de declarații de presă după finalul sezonului. Președintele, Dorin Popa, a postat atunci un mesaj pe rețelele de socializare, precizând că trebuie să se gândească foarte bine la viitorul echipei.
Hinojosa, care anterior jucase în România și la Informatica Timişoara, a ales o nou-promovată în Segunda Division din Spania, Sala 5 Martorell. Rămân însă alături de echipa din Deva și în sezonul viitor, tinerii jucători Sergiu Gavrilă și Denis Boldor urmează să apere culorile clubului FC Autobergamo.
Dorin Popa- președintele clubului devean, încă supărat pentru rezultatele din vechiul sezon, a scris pe rețelele de socializare: “ Dragi deveni, suporteri ai noștri, cu toate greutățile și bețele în roți puse de terți, (nota redacției:nu a precizat care sunt acești terți și care au fost bețele din roți) nu vă puteam dezamăgi… Proiectul Autobergamo Deva CONTINUĂ!
Va fi un sezon greu din toate punctele de vedere, vom fi nevoiți să strângem cureaua și să gestionăm optim acest moment. Dar de aceea mă aflu la conducerea “Autobergamo,, al 10-lea an de muncă neîntreruptă fără concedii!!! Dar împreună vom răzbi! Hai Autobergamo!…Totul pentru Deva… “
Cu siguranță că Autobergamo Deva trece prin momente dificile, cu plecări și reveniri ale unora dintre jucători, cu înfrângeri și cu ratări de obiective, dar este important că Primăria municipiului Deva rămâne alături de Autobergamo chiar și în aceste condiții.
Futsal: Autobergamo Deva, în fața debutului în noul sezon competiţional
Partajează această știre
Noutăți
Vărmaga, gata să primească colindătorii
decembrie 20, 2024
URMĂRIT NAȚIONAL, DEPISTAT DE POLIȚIȘTII DIN VULCAN
decembrie 20, 2024
Mica Publicitate