Futsal: AS Zarandul Crişcior este noua campioana județeană

Duminică au fost programate în sala de sport din Sântămărie Orlea ultimele partide din cadrul campionatului județean de fotbal în sală pentru seniori, competiție derulată sub tutela Asociației Județene de Fotbal (AJF).
Partidele au reunit forma­țiile ACS West Deva, CSC Sântămărie Orlea, A.S Zarandul Criscior, A.S.Ponorul Vața și CS:CFR Simeria, LPS Cetate Deva și CSM Jiul Petroșani
În prima partidă disputată duminică dimineața, ACS West Deva a dispus de echipa gazdelor din Sântămărie Orlea cu scorul de 8-5 (la pauză scorul a fost 5-1) iar în cel de al doilea joc programat CS CFR Simeria a dispus de AS Po­norul Vaţa cu scorul de 14-0 (6-0).
Echipa CSC Sântămărie Orlea a pierdut la scor jocul cu AS Zarandul Crişcior, formație care a câștigat cu 10-5(2-1) partida cu gazdele competiției iar LPS Cetate a câștigat cu 4-0(1-0) jocul cu echipa CSM Jiul Petroșani.
Ca urmare a rezultatelor înregistrate în finala turneului județean s-au întâlnit ACS West Deva si AS Zarandul Crişcior, într-o partidă plină de spectacol cu dese răsturnări de scor. Devenii au ratat foarte mult și au permis jucătorilor de la Crişcior să joacre mai combinativ.
La final echipa din Criscior a câștigat cu scorul de 6-5 (2-1) fiind declarată câștigătoarea ediției 2023.
Golurile au fost marcate pentru echipa din Crişcior de către Tecsi (2 goluri), Deak (3 goluri) și de Leha.
Au jucat pentru AS Criscior: Lorand Botaș, Valentin Gavrilă, Emil Polvrea, Emilian Petrișor, Viorel Miclean, Ovidiu Furdui, Mihai Leaha, Iulian Tecsi, Andrei Lup, Alexandru Deak, Denis Bera, delegat fiind Sorin Circo.

Partajează această știre

Lasă un răspuns