Frank Hajdinjak, directorul general E.ON România a decis să părăsească compania

După mai bine de 15 de ani de activitate în România, Frank Hadinjak, directorul general al E.ON România, a decis să părăsească organizația, începând cu data de 30 septembrie a.c.

Frank Hajdinjak a venit în România în anul 2004 şi a făcut parte din echipa responsabilă de preluarea companiei de furnizare şidistribuţie a gazelor naturale, Distrigaz Nord. Începând cu anul 2008 a fost numit CEO al E.ON România, în această perioadăcompaniile E.ON de furnizare, respectiv de distribuţie, devenind primele companii integrate de gaze naturale şi energie electrică din ţara noastră.

Venirea în România a fost cea mai bună decizie din cariera mea de până acum. Au fost 15 ani plini de provocări, în care am reuşit împreună cu colegii români să transformăm fostele companii de stat în companii competitive, orientate spre client, pregătite pentru noua lume a energiei. Aş putea spune după atâţia ani petrecuţi în România că sunt în mare parte şi eu român, iar E.ON România este copilul meu de suflet. Am găsit aici foarte mulţiprofesioniştişi a fost o plăcere să muncesc cu ei, să avem rezultate bune pe o piaţă dificilă, în continuă schimbare. Le mulţumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-au oferit, nu aş fi reuşit fără ei. Acum, pentru mine este timpul unor noi provocări. Îi urez succes noului director general”, a spus Frank Hajdinjak.

Începând cu 1 octombrie 2019 Manfred Paach, care a ocupat anterior funcția de CFO încompania E.DIS, va fi numit CEO E.ON România. Manfred vine cu o experiență bogată care include câțiva ani la conducerea Boardului E.ON Bulgaria şi o expertiză profesională valoroasăîn special în distribuție și reglementare.

Totodată, începând cu 1 octombrie, Cătălin Iordache, în prezent director general Axpo România, va prelua conducerea E.ON Energie România, devenind totodată şi directorul general adjunct al E.ON România. Aceste poziţii sunt ocupate în acest moment de Dan Morari care a decis să părăsească Grupul E.ON, începând cu 1 octombrie a.c.

Partajează această știre

Lasă un răspuns