Sorin Cimpoca, președintele clubului Corvinul Hunedoara, revenit la începutul lunii iunie a acestui an în funcție, după un an, a avut un mesaj către suporterii corviniști.
Conducătorul a mulțumit fanilor pentru susținere în acest început de sezon cu o vară ”cu adevărat istorică pentru clubul nostru”, în urma jucării Supercupei României și a șase meciuri în cupele europene. Mai departe, a transmis că echipa hunedoreană are ca obiectiv ”clar o clasare în topul ierarhiei ligii secunde, precum şi consolidarea lotului existent, pentru sezonul în care ne va fi permis dreptul de promovare în Superligă.”
Mesajul președintelui Corvinului vine într-un moment în care echipa are un parcurs modest în competițiile interne, fiind eliminată deja din Cupa României din faza Play-off-ului, după ce, anterior, a fost eliminată din cupele europene și s-a despărțit de câțiva jucători de bază, în afara celor trei aduși pentru a întări lotul în vederea participării în competițiile organizate de UEFA.
Președintele CS Corvinul ,Sorin Cimpoca a transmis un mesaj suporterilor:
”Corvinişti,
În primul rând, vreau să vă mulţumesc în numele jucătorilor, staff-ului tehnic şi administrativ şi a tuturor oamenilor care lucrează pentru Corvinul, pentru susţinerea necondiţionată arătată într-o vară cu adevărat istorică pentru clubul nostru! Ne-am bucurat, împreună, de cea mai mare performanţă din istoria grupării şi apoi de un parcurs european în urma căruia am readus Hunedoara pe buzele tuturor. A urmat apoi, decizia de respingere a cererii clubului de a-şi modifica forma juridică, pentru a ne permite obţinerea dreptului de promovare, hotărâre care, deşi ne-a mâhnit, n-a făcut decât să ne motiveze şi mai mult, în dorinţa noastră de a vedea Corvinul, în viitorul cât mai apropiat, în prima ligă.
În aceste condiţii, având în vedere şi eliminarea din play-off-ul Cupei României, obiectivul echipei noastre rămâne unul clar: o clasare în topul ierarhiei ligii secunde, precum şi consolidarea lotului existent, pentru sezonul în care ne va fi permis dreptul de promovare în Superligă.
Nu trebuie să uităm faptul că, în acest moment, în lotul echipei noastre se regăsesc – şi joacă – doi jucători extrem de talentaţi născuţi în 2007, precum şi alţi doi născuţi în 2004, convocaţi recent la reprezentativa Under 20 a ţării noastre, dar şi alţi tineri fotbalişti care pot reprezenta o bază solidă pentru tot ceea ce va însemna Corvinul în anii următori.
Mai mult decât atât, clubul nostru a transferat, în această vară, alţi trei jucători din străinătate şi mai pregăteşte aducerea a încă unuia, pentru ca lotul nostru să se ridice la înălţimea aşteptărilor noastre, a tuturor celor care iubim Corvinul. Proiectul început acum mai bine de trei ani, aici, la Hunedoara, continuă şi se consolidează, în ciuda tuturor obstacolelor şi a zvonurilor apărute în ultima perioadă.
În aceste condiţii, cred cu tărie că echipa noastră va rămâne una dintre formaţiile de top din liga secundă şi că drumul nostru nu poate avea decât o singură destinaţie finală: revenirea în elita fotbalului românesc – Sorin Robert Cimpoca – preşedinte CS Corvinul 1921 Hunedoara”