Etapa a 6-a din Liga 2 programează pentru Corvinul Hunedoara un duel în deplasare, cu Viitorul Pandurii, sâmbătă, de la ora 11:00. Va fi al treilea meci pentru câștigătoarea Cupei României în campionat, iar până acum a adunat doar 1 punct.
Antrenorul hunedorenilor, Florin Maxim a prefațat partida și a declarat că echipa sa are mare nevoie de victorie în duelul cu gorjenii. În cazul unui succes, Corvinul va termina runda cu câteva poziții mai sus, în funcție și de rezultatele pe care le vor înregistra echipele de deasupra.EL a declarant că vrea neapărat victoria și că nu concepe alt rezultat decât unul care să aducă trei puncte după ultimul fluier al întâlnirii cu Viitorul Pandurii.
”I-am mai întâlnit și în Cupa României, atunci meciul a avut istoria lui, am reușit să marcăm relativ repede. Am făcut un meci bun, dar în campionat lucrurile se vor schimba. Și ei au nevoie de puncte, ca noi, va fi un meci dificil, pe care vreau să îl tranșăm!
A fost bună această pauză pentru noi, am început meciurile oficiale mai devreme. Lotul nu ne-a permis să mai luăm un meci amical acum, în weekendul trecut, deși era benefic pentru jucătorii care au evoluat mai puțin, dar nu puteam forma un prim 11. Am continuat cu pregătirea, băieții au arătat foarte bine, acum trebuie să demonstrăm în meci.
Nu avem probleme de lot… Bradu, care a ieșit accidentat și cred că va lipsi două-trei săptămâni, dar în rest nu cred că avem probleme”, a spus Florin Maxim.
Partida este programată sâmbătă 14 septembrie începând cu ora 11.00.