Echipa de fotbal CSM Jiul Petroșani a fost acceptată, oficial, în liga a treia., după ce a achitat garanția de peste 20.000 de lei și autoritățile locale au girat că echipa poate face față în acest eșalon din punct de vedere financiar.
Antrenorul principal al echipei din Valea Jiului, Damian Militaru a declarat: “Sunt foarte bucuros că am făcut acest pas. Le-am dat o palmă morală celor care spuneau că primarul și noi nu vrem sa promovăm. Este un pas important și nu ne vom opri aici. Jiul Petroșani este un brand. Dacă nu ar fost Primăria Petroșani de partea noastră nu am fi reușit. Ne va fi foarte greu pentru că avem în echipă doar jucători din Vale. Nu toți sunt experimentați, dar este un început pentru noi”, a declarat Damian Militaru.
Campionatul va începe la data de 12 septembrie , cu 10 serii împărțite pe criterii geografice, având fiecare 10 formații dar până atunci Jiul Petroșani se pregătește pentru debutul sezonului, pe terenul din Val.
Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal, a aprobat referatul Departamentului Competiții al FRF cu privire la cluburile care urmează să ocupe locurile din campionatului Ligii 3, după ce Comitetul Executiv a decis un sistem competițional cu 100 de echipe în componență.
După barajul de promovare au fost admise în Liga a III-a CSM Jiul Petroşani, Minerul Costeşti, CA Oradea și Sporting Juniorul Vaslui iar Bărăganul Ciunița nu s-a înscris,locurile vacante fiind ocupate de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 și Academica Clinceni 2 ca și formația Kids Tâmpa Braşov, club care a avut echipă la Liga Elitelor.