Fotbal: Corvinul Hunedoara – HNK Rijeka 0-0

Florin Maxim, antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara,  a declarat, la finalul partidei de fotbal în care echipa sa a terminat la egalitate cu  HNK Rijeka, 0-0 , în prima partida din dubla manșă  da turului al doilea preliminar al Europa League, că încă se joacă această calificare.

“Se putea şi mai bine, dar şi ei au fost periculoşi. Eu sunt mulţumit de cum s-au prezentat jucătorii mei. Am avut şi noi situaţiile noastre, dar dacă nu concretizezi degeaba. Aşa am gândit meciul acesta. Au avut şi ei momente bune, am avut şi noi. Acum vom evolua în deplasare, dar încă se joacă această calificare. Le-am spus şi băieţilor în vestiar acest lucru. Cred în şansa noastră de a merge mai departe. Acolo va fi cu totul alt meci. Ne-au văzut, ne-au simţit, dar şi noi am făcut la fel. Şi eu cred că va fi un meci interesant în retur”, a afirmat Maxim la postul Digisport.

Florin Maxim a mai sus: “Nu ştiu dacă antrenorul lor a părut surprins la final. Când spui că joci cu o echipă din Liga a II-a cumva devii favorit şi e normal să fii nemulţumit, cum e cazul lui acum. Dar azi nu cred că am arătat chiar ca o echipă de Liga a II-a. Noi visăm să mergem mai departe, cine nu ne lasă?”, a precizat Florin Maxim.

Manşa secundă a întâlnirii dintre Corvinul Hunedoara şi HNK Rijeka este programată pe 1 august, în Croaţia.

Partajează această știre

Lasă un răspuns