Agenția de Dezvoltare Regională Vest, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, organizează joi, 23 februarie 2023, întâlnirile tehnice de lucru cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale municipii și orașe din județul Hunedoara, în vederea discutării oportunităților de finanțare de care pot beneficia prin Programul Regional Vest 2021-2027 unitățile administrativ teritoriale din mediul urban, a condițiilor de eligibilitate pentru depunerea proiectelor, precum și analizarea portofoliului de proiecte dezvoltat de unitățile administrativ teritoriale de la nivelul județului Hunedoara.
Întâlnirea are loc urmare a demersurilor susținute de președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor, în vederea sprijinirii și susținerii unităților administrativ teritoriale din județul Hunedoara în contextul implementării Programului Regional Vest 2021-2027.
La eveniment vor participa Sorin Maxim, director general ADR Vest, Silvia Stepănescu, director Direcția Helpdesk, Evaluare și Contractare, Corina Panfil și Paul Sbârcea, experți suport tehnic proiecte.
Întlnirea se va desfășura în sala mică de ședințe a Consiliului Județean Hunedoara, conform următorului program:
• 09.30 UAT Municipiul Deva;
• 10.50 UAT Municipiul Hunedoara;
• 11.40 UAT Municipiul Brad;
• 12.30 UAT Municipiul Orăștie;
• 14.00 UAT Orașul Simeria;
• 14.50 UAT Orașul Hațeg;
• 15.40 UAT Orașul Geoagiu;
• 16.30 UAT Orașul Călan.
Unitățile administrativ-teritoriale din valea Jiului vor participa la întțlnirile tehnice de lucru găzduite de Universitatea din Petroșani, miercuri, 15 februarie 2023, după următorul program:
• 11.00 UAT Municipiul Petroșani;
• 12.00 UAT Municipiul Vulcan;
• 13.00 UAT Municipiul Lupeni;
• 14.30 UAT Orașul Uricani;
• 15.30 UAT Orașul Petrila;
• 16.30 UAT Orașul Aninoasa.
Pentru perioada 2021–2027, în cadrul Programului Regional Vest solicitanții din Regiunea Vest vor putea accesa o gamă largă de intervenții, în cadrul celor 5 Obiective de Politică propuse de Regulamentul Comun al UE privind Fondurile de Coeziune, după cum urmează: O Europă mai competitivă și mai inteligentă; O Europă mai verde, rezilientă, cu emisii reduse de dioxid de carbon; O Europă mai conectată prin dezvoltarea mobilității; O Europă mai socială; O Europă mai aproape de cetățeni.
Programul Regional Vest 2021-2027 poate fi consultat aici: https://adrvest.ro/por-2021-2027/
Biroul de Presă al CJ Hunedoara