Fonduri UE pentru îmbunătățirea serviciilor publice oferite cetățenilor din municipiul Deva

În data de 5 mai 2022 s-a semnat contractul de finanțare nr. 704 între Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației și Municipiul Deva, în calitate de beneficiar, pentru proiectul „Măsuri pentru implementarea unui sistem de management al calității și performanței în administrația publică locală a Municipiului Deva, județul Hunedoara”, cod SIPOCA 1206/cod MYSMIS 153860, finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, axa prioritară 2,,Administrație publică și sistem judiciar accesibile şi transparente”, obiectivul specific 2.1 .,,Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP”.

Obiectivul general al proiectului constă în consolidarea capacității administrative a Unității Administrativ-Teritoriale (UAT) Municipiul Deva pentru susținerea unui management performant prin introducerea și utilizarea instrumentului CAF 2020 aplicabil administrației locale la nivelul UAT Municipiul Deva, în concordanță cu ,,Planul de acțiuni pentru implementarea etapizata a managementului calității în autorități si instituții publice 2016-2020”.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele:

1. Implementarea și utilizarea instrumentului de auto-evaluare de tip CAF 2020 (Cadrul comun de autoevaluare a modului de funcționare a instituțiilor publice) la nivelul UAT Municipiul Deva pentru creșterea performanței în administrația publică locală și îmbunătățirea serviciilor publice oferite cetățenilor

2. Dezvoltarea cunostințelor și abilităților unui număr de 40 de angajați ai UAT Municipiul Deva în vederea utilizării unui management al calității si performanței la nivelul autorității publice locale

Rezultatele preconizate ale proiectului sunt:

  • 1 instrument de management al calității și performanței CAF implementat la nivelul UAT Municipiul Deva
  • 1 curs CAF 2020 desfășurat: 40 persoane instruite

Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni începând cu data de 05.05.2022.

Valoarea totală a proiectului este de 347.420,50 lei.

Asistența financiară nerambursabilă este de 340,472,09 lei.

Contribuția proprie în proiect  a Municipiului Deva este de 6.948,41 lei.

Implementarea proiectului va fi asigurată de o echipă de proiect constituită la nivelul Municipiului Deva, cu experiență în domeniul implementării proiectelor cu finațare din fonduri europene nerambursabile.

Informații suplimentare: e-mail: [email protected], telefon 0254-233800,  www.primariadeva.ro.

Echipa de implementare a proiectului

Partajează această știre

Lasă un răspuns