În Raportul de stingere a focarelor, primit la Instituţia Prefectului-Judeţul Hunedoara de la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – Hunedoara, se arată că a fost respectat programul de măsuri şi procedurile sanitar-veterinare instituite imediat după declanşarea şi depistarea bolii.
În cele două localităţi au fost declarate focare de Pestă Porcină Africană în 3 august 2020 în urma depistării bolii la 25 de suine din două gospodării.
În această perioadă, în exploataţiile aflate în zona de protecţie şi în zona de supraveghere din jurul celor două focare, s-au efectuat dezinfecţii şi au fost prelevate probe urmate de examinări de laborator iar animalele din gospodării au fost supravegheate şi examinate clinic periodic.
Rezultatele analizelor celor peste 200 de probe, prelevate în ultimele 45 de zile au fost negative astfel că, începând cu data de 18.09.2020, autorităţile sanitar-veterinare din judeţul Hunedoara au declarat focarele stinse şi au ridicat restricţiile impuse în aceste situaţii.