Alertă în judeţul Timiş. Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat la una dintre fermele celei mai mari companii de procesare a cărnii din ţara noastră. Astfel, urmează să fie fie sacrificate aproape 18.000 de suine.
Primele suspiciuni de pestă porcină africană au apărut la ferma din Cenei. La mijlocul acestei săptămâni au fost prelevate probe și trimise la un laborator din București. Rezultatele au ajuns joi, după-amiază, și au fost pozitive.
Pe lângă ferma din Cenei există și o exploatație non-profesională unde, de asemenea, a fost confirmată pesta porcină africană în localitatea Opatița.
Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor s-a întrunit, vineri dimineața, și au fost stabilite primele măsuri. La ferma din Cenei urmează să fie ucise aproape 18.000 de animale. Animalele care vor muri până sâmbătă, când va începe procedura, vor fi incinerate. Cele care vor fi ucise urmează să fie îngropate pe un teren din apropierea fermei, cu respectatea tuturor procedurilor în vigoare.
La celălalt focar de pestă porcină africană, din localitatea Opatița, vor fi ucise doar două animale, pentru că în total existau șase porci. Patru dintre ei au murit din cauza bolii.
Totodată, s-a decis ca în jurul celor două focare să fie stabilite perimetre de protecție și de supraveghere pe 3, respectiv 10 kilometri.
Județul Timiș s-a mai confruntat cu această problemă în toamna anului trecut. Atunci au fost afectate două ferme ale aceleași companii, una dintre cele mai mari companii procesatoare de carne din România. În octombrie, anul trecut, au fost ucise aproape 40.000 de animale. http://stiri.tvr.ro/