Florin Cîţu: Am solicitat amânarea plăţii ratelor bancare

Reînvestit în funcția de ministru al Finanţelor, liberalul Florin Cîţu a dat asigurări, sâmbătă seara, că instituția pe care o conduce este pregătită pentru efectele colaterale ale coronavirusului şi că are bani suficienţi pentru salarii, pensii şi ajutoare sociale.

Șeful Finanțelor a solicitat amânarea plăţii ratelor bancare, dar şi oprirea popririlor, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru cele juridice.

”Ne-am pregătit pentru mai multe scenarii. După cum ştiţi, am asigurat finanţarea României, pensii, salarii, ajutoare sociale, totul este deja asigurat pentru că am împrumutat în prima parte a anului şi am făcut bine că am făcut acest lucru, pentru că deja au început să crească dobânzile peste tot în lume. Acum, pregătim măsurile care targetează direct sectoare din economie, aceste măsuri sunt deja elaborate şi vor fi aprobate în primele şedinţe de Guvern, de săptămâna viitoare. Suntem pregătiţi pentru orice scenariu şi ne asigurăm că obiectivele sunt menţinerea creşterii economice, a locurilor de muncă şi menţinerea puterii de cumpărare a românilor”, a declarat Florin Cîţu, la Digi 24.

”Deocamdată, am anunţat măsurile simple, de a ajuta companiile să treacă peste o perioadă de 2-3 luni de zile. O parte dintre măsuri sunt de genul celei anunţate vineri, de a  amâna o perioadă plata unor datorii la buget, cum ar fi contribuţii… Deja am vorbit despre impozitele locale. Am vorbit la ANAF să terminăm cu popririle, în această perioadă, pe conturi de persoane fizice sau chiar şi la companii, să nu blocăm activitatea. Am vorbit cu supermarketurile. M-au asigurat că există stocuri de produse. Avem şi pachete pentru IMM-uri pentru că acolo, şi în anumite sectoare din economie, pe partea de garantare, detaliile le vom arăta săptămâna viitoare, iar pachetul va fi semnificativ. Deci, nu vom lăsa economia în acest moment”, a adăgat ministrul.

”Am vorbit vineri cu sistemul bancar şi asta a fost cerinţa mea, să găsească soluţii pentru amânarea a 2-3 luni de zile a ratelor. Bineînţeles, aici se va face în corelare cu regulamentul BNR, dar sunt optimist că această soluţie va fi adoptată. Nu ştiu detaliile, le vom vedea! Se va face un program flexibil care să fie evaluat şi care să poată fi revăzut. Sistemul bancar a răspuns pozitiv”, a precizat Florin Cîţu.

Ministerul a alocat 42 milioane lei pentru plata carantinei.

”Vom face tot posibilul să injectăm lichiditate bancară ca să asigurăm plăţile. De asemenea, facem recomandare să se folosească sistemele electronice de plată, pentru că înţeleg că există o problemă la ATM-uri, se actualizează mai greu şi atunci va fi foarte bine ca lumea să folosească mai mult sistemele electronice de plată”, a mai precizat șeful Finanţelor.


Partajează această știre

Lasă un răspuns