Flori pentru doamnele și domnișoarele din comuna Bistra de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii

Ziua de 8 Martie a fost marcată și în acest an în comuna Bistra de către administrația publică locală.

Doamnele și domnișoarele au primit din partea primarului Traian Gligor câte o floare, ca simbol al primăverii și al respectului față de femeie – cea care ne-a dat viață.

,,Sărbătorim femeile din viața noastră – mame, soții, fiice, bunici, colege, prietene. Ele sunt cele care ne dau viață, ne sprijină necondiționat și ne oferă dragoste. Energia pozitivă a femeilor noastre, inteligența lor, implicarea lor ne arată cu fiecare zi care trece că sunt cele cu care am construit și putem construi în continuare un viitor cât mai bun pentru societatea noastră. Am oferit flori în semn de respect și prețuire femeilor din comuna noastră.”, spune Traian Gligor, primarul comunei Bistra.

Ziua Internațională a Femeii ne amintește de realizările acestora în domeniile social, politic, economic, celebrând trecutul, prezentul și viitorul lor. Avem în jurul nostru numeroase exemple de femei de succes din mediul de afaceri, politică, sport, cercetare etc.

Din punct de vedere al istoriei, sărbătoarea acestei zile special a început ca un eveniment politic care exprima lupta pentru drepturile femeilor.

Ziua Internațională a Femeii are semnificație asociată cu evenimentele din 1857, când newyorkezii – muncitoarele în industria textilă și fabrici de cusut – au mărșăluit pe străzile orașului cu „cratițe goale”. Femeile au protestat împotriva salariilor mici și a condițiilor dure de muncă.

Astăzi, femeile iau decizii, sunt iubite și respectate.

De 1 Martie, primarul comunei Bistra, Traian Gligor a oferit doamnelor și domnișoarelor din Primărie, câte un mărțișor, simbol al primăverii dar și a respectului pe care îl poartă acestora.

Partajează această știre

Lasă un răspuns