Pe 5 martie este sărbătorită Floarea de Colț, simbol al purității, curățeniei și al dragostei. În trecut tinerii colindau mult zonele stâncoase ale munților pentru a culege flori-de-colţ și a le oferi iubitelor. Acum Floarea de Colț este protejată de lege, iar culegerea ei este interzisă.

Floarea  a devenit un simbol puternic pentru România, fiind declarată „monument al naturi”, ocrotită, protejată în rezervaţii naturale cum ar fi cele din Piatra Craiului, Bucegi, Ciucaş și în judeţul Alba, unde floarea de colţ coboară la cea mai mică altitudine din Europa, aproximativ 600 de metri.

Floarea de colț se găsește în Rezervația Scărița-Belioara, care este o rezervație geobotanică din Muntele Mare, aflată pe teritoriul comunelor Ocoliș și Poșaga din județul Alba.

Numită şi floarea-reginei sau floarea doamnei, este o floare delicată de munte, cu petale albe acoperită de perişori mici, catifelaţi, argintii, conferindu-i o notă aparte de gingăşie şi frumuseţe.

Este o plantă deosebit de rară şi creşte în munţi calcaroşi, pe pajiştile de pe versanţi abrupţi şi însoriţi sau pe stânci, în zonele stâncoase aflate între 1.800 şi 3.000 de metri altitudine, potrivit „Enciclopediei de etnobotanică românească” de Valer Butură (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979).

Unde se găsește în România

La noi creşte în Munţii Carpaţi şi poate fi întâlnită în Munţii Maramureşului, Munţii Rodnei, Obcinele Bucovinei, masivele Rarău, Ceahlău, Ciucaş, Bucegi, Făgăraş, Cozia şi Retezat.

Botanistul Alexandru Borza a făcut, pentru prima oară în 1911, un studiu amănunţit al florii de colţ, el fiind cel căruia i se datorează declararea acesteia ca „monument al naturii”, ocrotită de lege încă din 1933, în rezervaţii naturale.

Cum arată și de unde este originară „floarea reginei”

Floarea reginei, originară din stepele Asiei, se găseşte zone muntoase din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpai, Pirinei, dar şi din Asia Centrală şi de Est până-n Himalaya.

Este o specie de plante erbacee, perene, din genul Leontopodium Cass., familia Asteraceae din care face parte floarea-soarelui, margareta etc.

La fel ca şi rudele ei, este considerată drept o floare în timp ce este de fapt o inflorescenţă, adică un buchet întreg de floricele foarte mici, numeroase între 50 până la 500 de flori mici şi foarte înghesuite, grupate în 2 până la 12 capete de flori galbene (capitula), înconjurate de 5 până la 15 frunze albe catifelate (bractee) aranjate în formă de stea.

Întreaga plantă şi frunzele din jurul inflorescenţei sunt acoperite de peri lânoşi albi care au rolul de a proteja împotriva frigului, a uscăciunii şi a radiaţiei ultraviolete.

Planta este lânat-tomentoasă, înaltă de 5-20 cm, cu inflorescenţe compuse din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb – argintii, lânos – păroase.

Dacă în România planta ajunge doar până la înălţimea de maximum 20 cm, ea poate creşte în alte ţări până la 50-80 cm. Are în pământ un rizom cilindric, acoperit cu resturi de frunze negre-brune, potrivit volumului „Flora mică ilustrată a României”, I. Prodan, Al. Buia (Bucureşti, 1966).

La suprafaţa pământului formează o rozetă de frunze, din mijlocul cărora se ridică tulpina ce poartă o inflorescenţă numită Calatidiu, de forma unui disc, în care sunt grupate, în mod normal, florile.

Floare de Colț / Floarea reginei : Înfloreşte vara în iulie-august.

Planta este protejată de legislaţia naţională a unor ţări, precum: Austria, Germania, Italia şi Liechtenstein.

Trăsăturile şi aspectul unic al florii au inspirat multe nume, precum Wollblume („floarea de lână”) dată de naturalistul elveţian Konrad Gessner în secolul al XVI-lea sau „Klein Löwenfuss” („piciorul de leu mic”), „étoile du glacier” („steaua gheţarului”), „étoile d’argent” („steaua de argint”), „immortelle des Alpes” („floarea veşnică a Alpilor”) denumiri folosite de diverşi botanici şi biologi pentru a descrie floarea.

Potrivit „Dicţionarului de sinonime”, pentru floarea-reginei (Leontopodium alpinum) există şi următoarele denumiri: albumeală, albumiţă, floare de colţ, edelvais, steluţă, floarea-doamnei.

Tradiţional, este considerată un simbol al dragostei, iar bărbaţii îşi demonstrau iubirea aventurându-se pe stâncile munţilor pentru a culege o floare de colţ şi a o dărui apoi fetei dragi.

Considerată şi floare ale zânelor, conferă acestora un simbol al purităţii, curăţeniei, tinereţii. În medicina populară a fost folosită ca remediu antiinflamator.

Ce spune legenda românească despre floarea de colț

Legenda românească a florii de colţ este asociată cu momentul naşterii Mântuitorului. Steaua care i-a călăuzit pe magi spre Bethleem şi-a considerat încheiată misiunea şi a dorit să coboare pe pământ.

Tot căutând un loc de odihnă a găsit un loc cufundat în pace, în Bucegi. În căderea printre stânci, s-a desfăcut în mii de steluţe care au dat naştere florii albe ca lâna, floarea de colţ.

În Alpi, floarea aduce noroc celor care o găsesc iar legenda spune că originile s-ar afla într-un fulg din lâna unui miel, care a fost lăsat să cadă pe pământ de Fecioara Maria sau în singura lacrimă a Crăiesei Zăpezii căzută după ce muritorul de care s-a îndrăgostit a fost aruncat pe stânci, de spiriduşi.

Din lacrima crăiesei s-a născut o steluţă argintie, prima floare de colţ.

Floarea de colţ este atât de apreciată în Elveţia, încât a fost adoptată ca simbol pentru unele dintre cele mai prestigioase organizaţii de stat. De exemplu, în armata elveţiană, insignele pentru cele mai înalte grade sunt sub forma florii de colţ.

Este, de asemenea, insigna pentru trupele alpine austriece, germane şi româneşti. /www.alba24.ro