„Festivalul Toamnei și a Recoltei Deva 2024” adduce restricţii de circulaţie în zona Pieţei Cetăţii, pe perioada desfăşurării evenimentului, între 11-13 octombrie 2024.
Pentru buna desfășurare a festivalului, începând de joi, 10 octombrie 2024, ora 16:00, până luni, 14 octombrie 2024, ora 10:00, accesul autovehiculelor în parcarea amenajată în Piața Cetății Deva, precum și în parcarea Complexului Aqualand Deva va fi restricționat pentru montarea scenei de spectacole și amplasarea standurilor pentru comercianți.
Organizatorul acestui eveniment și Primăria Municipiului Deva fac apel la toţi participanţii la traficul rutier să respecte restricţiile instituite şi semnalizarea temporară.
Totodată, sunteți așteptați să vă bucurați de spectacole și de produsele oferite de producători și comercianți.
Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva