Festivalul Plăcintelor Pădurenești

Ajuns la a V-a ediţie, Festivalul Plăcintelor Pădureneşti se va desfăşura între 26 şi 28 iulie 2024, în comuna Cerbăl – Poiana Răchițelii.
Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Cerbăl, iar parteneri sunt Consiliul Judeţean Hunedoara, Direcția Generală de Administrare Mo­numente și Promovare Turis­tică Hunedoara şi Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.
Programul evenimentului este următorul:
Vineri, 26 iulie:
– Ora 21 – Cinema şi discotecă în aer liber
Sâmbătă, 27 iulie:
– Ora 18 – Nedeie, joc și voie bună cu soliștii Puiu Codreanu și Andreea Chisăliță
– Ora 23 – Cel mai mare foc de tabără (pădurenesc)
Duminică, 28 iulie:
– Activități interactive pentru copii
– Ora 10 – Sfânta Liturghie – Biserica din Poiana Răchițelii
– Ora 12 – Crucea în țarină
– Parada “Costumelor Pă­du­renești” urmată de Brâul Pădurenesc
– “Ținutul Pădurenilor și Plăcinta Pădu­renească” cu prof. Rusalin Ișfănoni
– Concurs demonstrativ de confecționat “tuturezi” și suflat în el
– Concurs demonstrativ de făcut “leașă de mesteacăn”
– Concurs demonstrativ de confecționat greblă pădurea­nescă pentru adunatul fânului
– Concurs demonstrativ de făcut “pleu de puşcat cu carbit” pentru alungarea urșilor
– Ora 14:00 – Spectacol folcloric, la care vor participa îndrăgiţii solişti de muzică populară: Ciprian Pop Giulia Popovici, Bogdan Toma, Ci­prian Roman, Ovidiu Olari, Mariana Suciu, Andra Roxana Costea, Alin Ienciu, Marinela Stroia, Costel Bogdan, Ansamblul Folcloric Cerbălana. Acom­­paniază Orchestra An­samblului Folcloric Profesio­nist “Drăgan Muntean”, Dirijor prof. George Cîlțea.
“Festivalul Plăcintelor Pă­durenești este ocazia perfectă să descoperiţi frumusețea și autenticitatea acestei tradiții. Ve­niţi să vedeţi cum se pregătește grâul, să vă bucuraţi de fru­mu­sețea costumelor pădurenești, de plăcintele delicioase și să vă împrieteniţi cu oamenii locului. Vă așteptăm cu brațele des­chise!”, este invitaţia pe care o fac organizatorii evenimentului.

Partajează această știre

Lasă un răspuns