Festivalul Internațional de Teatru Experiment

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, va găzdui în data de 30 mai – 1 iunie 2019, Festivalul Internațional de Teatru Experiment, ediția a III-a.

Festivalul Internațional de Teatru Experiment, ediția a III-a, se desfășoară în perioada 28 mai – 1 iunie 2019 și este organizat de Liceul cu Program Sportiv Cetate” Deva, reprezentat de domnul profesor Liga Adrian-Cristian, directorul instituției, profesorul Jecherean Mihaiela, precum și de domnul regizor Costea Liviu.

În incinta Muzeului Civilizației Dacice și Romane, se desfășoară următoarele evenimente:

Joi 30 mai 2019 – ora 19.00 – vernisaj – 21 lucrări grafice în Sala Șemineului,

                                                 – ora 20.00 – spectacol – trupa din Croația

Vineri  31 mai 2019 – între orele 16.00 – 21.00 – cu două-trei spectacole

Sâmbătă 1 iunie 2019 – între orele 16.00 – 21.00 – cu două spectacole

Evenimentul urmărește să extindă dimensiunile vieții social-culturale și artistice a publicului, prin producția de evenimente culturale și să promoveze imaginea Municipiului Deva prin intermediul celor mai valoroase obiective.

Festivalul este realizat în baza unui proiect intercultural și are misiunea de a educa, de implica, informa și încânta publicul prezent la eveniment, folosind arta ca mijloc de comunicare.

Desfășurarea Festivalului și momentele de improvizație artistică, sunt monitorizate de un critic de teatru internațional, având în vedere că trupa de teatru a devenit membru în Asociația Internațională de Teatru pentru Amatori AITA/IATA.

Partajează această știre

Lasă un răspuns