În urma ploilor abundente înregistrate în ultimele ore în Valea Jiului, din cauza suprasolicitării, o parte a sistemului de canalizare administrat de APASERV VALEA JIULUI, nu a făcut faţă cantităţilor însemnate de precipitaţii şi a cedat.
În urma primelor evaluări ale Detaşamentului de pompieri Petroşani, din cadrul ISU Hunedoara, sunt inundate 8 gospodării de pe strada Radu Şapcă din cartierul Aeroport şi 7 garsoniere aflate într-un bloc de pe Aleea Muncii din Vulcan. Potrivit reprezentanţilor operatorului de apă se înregistrează probleme şi la staţia de tratare care deserveşte Petrila şi o parte a municipiului Petroşani.
De asemenea, DN 66 A la ieşirea din municipiul Petroşani a suferit surpări, pe un segment de aproximativ 20 de metri, în dreptul stadionului JIUL, ca efect al infiltrării apei de ploaie, din reţeaua de canalizare, sub covorul asfaltic. Circulaţia pe acest tronson se desfăşoară cu restricţii şi este supravegheată de Poliţia Rutieră din Petroşani.
Trei echipaje de pompieri acţionează cu motopompe şi autospeciale pentru evacuarea apei din zonele inundate.
Primăria Petroşani împreună cu pompierii şi poliţiştii din Valea Jiului monitorizează în continuare situaţia creată de ploile abundente.
În judeţul Hunedoara, fenomenele meteo produse în ultimele ore au generat avarii şi la reteaua de curent în localităţile Dumbrava de Sus, Buceş, Blăjeni, Tomeşti şi Bulzeştii de Sus.
Întreg judeţul Hunedoara se află sub incidenţa codului portocaliu meteorologic caracterizat de ploi abundente şi instabilitate atmosferică în intervalul 26.09, ora 11 – 27.09, ora 3.