„Fă-te, suflete, copil!” – eveniment cultural la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad

Clubul „Dialogul Artelor” Brad, în colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, vă invită pe 18 noiembrie 2023, de la ora 11:00, la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad (str. Cloșca), pentru a celebra, în avans, Ziua Internațională a Drepturilor Copilului (20 noiembrie) printr-un eveniment care aduce în prim-plan bucuria și sinestezia artistică.

Sub îndemnul „Fă-te, suflete, copil!”, artiști locali brădeni vor expune diverse lucrări de artă plastică, iar scriitori locali vor lectura poezie hai-ku. Un inedit atelier de pictură va avea loc chiar în timpul evenimentului, la care toți participanții sunt invitați să contribuie pentru realizarea unei lucrări colective.

„Pe 20 noiembrie sărbătorim Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, stabilită în anul 1954 de către Adunarea Generală a ONU. Din 1990 încoace, această dată marchează și adoptarea Convenției pentru Drepturile Copiilor, tot de către ONU. Cum altfel am putea celebra această zi decât în cadrul unui eveniment care aduce laolaltă generații diverse, artiști consacrați și copii care visează să devină artiști, pictori și scriitori care, împreună, vor da glas frumosului, fiecare în felul său, dar animați de același sentiment atât de simplu și frumos exprimat de poetul Tudor Arghezi: Fă-te, suflete, copil / Și strecoară-te tiptil /Prin porumb cu moț și ciucuri, / Ca să poți să te mai bucuri!

Invităm toți copiii și părinții care doresc să marcheze acest moment alături de noi, să ne bucurăm împreună de lucrări de artă plastică originale, expresive, grăitoare, precum și de versuri care pictează și ele, la rândul lor, scene de o frumusețe și delicatețe unice”, spune prof. Letiția Jula, scriitor, membru al Clubului „Dialogul Artelor” Brad.

Responsabil eveniment din partea MCDR: Monica Dușan, muzeograf la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns