Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a pregătit o nouă expoziție pentru vizitatorii săi.
Astfel, începând cu 8 decembrie 2020, cei care trec pragul muzeului vor putea vizita expoziția „140 de ani de la înființarea Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara”, în Sala Șemineului din palatul Magna Curia. „În cadrul expoziției am dorit să prezentăm, prin materiale ilustrative, principalele aspecte din activitatea acesteia.
Ședința de constituire a Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara a avut loc pe 13 mai 1880, în sala mare a Casinei Naționale din Deva. Cu această ocazie participanții au dezbătut și votat Statutul, care a fost trimis pentru aprobare Ministerului de Interne. Acesta a cerut câteva modificări, care au fost introduse, iar Statutul a primit aprobarea finală pe 8 decembrie 1880.
Au urmat câțiva zeci de ani de activitate, în care membrii Societății au încercat să pună în valoare și să protejeze bogățiile istorice și naturale ale comitatului Hunedoara, au constituit un muzeu și o bibliotecă, au realizat numeroase cercetări de teren (în domeniul arheologiei, etnografiei și științelor naturii), au studiat documentele referitoare la istoria comitatului Hunedoara și au publicat numeroase lucrări științifice și de popularizare referitoare la această zonă.
Vizitând expoziția veți putea afla informații cu privire la activitatea Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara, la muzeul care a funcționat în cadrul acesteia, la activitatea de cercetare a membrilor săi și la modul cum a fost administrat Dealul Cetății Deva. Acestora li se adaugă scurte biografii ale unora dintre membrii remarcabili ai Societății” relatează dr. Cristina Bodό, cercetător științific, Secția de Arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
Vă așteptăm cu drag!