Fosilele acestui prădător au fost descoperite și descrise de către savantul paleontolog Franz Nopcsa, care a trăit în secolul trecut și care și-a făcut cercetările prin împrejurimile orașului Hațeg (zona Sîmpetru).

 Cel care a dat denumirea speciei, a fost însă curatorul de la British Museum, pe nume Charles William, în urma studiilor efectuate pe resturile osoase care au ajuns între timp în Marea Britanie. O traducere a numelui său, provenită din greaca veche, ar fi helos – mlaștină, și pteryx – aripă. ”Aripa de mlaștină” era văzut inițial ca fiind o pasăre din categoria pelicanilor sau a cormoranilor. Această categorisire inexactă a fost o consecință a faptului că inițial, din schelet au fost descoperite doar câteva fragmente (un femur și o parte din tibie), însă ulterior noi descoperiri au indicat  faptul că Elopteryx a fost de fapt un Trodontid, adică a aparținut unui grup de dinozauri carnivori, și a trăit în urmă cu aproximativ 75 de milioane de ani (în perioada Cretacică).

Se consideră că ar fi fost acoperiți cu pene, asemenea păsărilor de astăzi, și că își duceau viața de prădători activi în grupuri restrânse. Înzestrați fiind cu colți ascuțiți, gheare puternice la membrele anterioare și două gheare-seceră enorme la membrele inferioare,  considerați a fi totodată inteligenți și cooperând în vânătoare, terorizau largile ținuturi de la poalele munților înalți ai insulei pe care își duceau viața, putând să doboare pe lângă numeroase animale mici, chiar dinozauri ierbivori de talie mult mai mare față de cea a lor.

Prezența penajului sugerează faptul că Elopteryxar fi avut sânge cald, asemeni păsărilor de astăzi. Erau viețuitoare rapide și agile, vânându-și în mod activ prada, în mare parte formată din viețuitoare de talie mică și mijlocie. Penajul membrelor anterioare, cu toate că imita aripa unei păsări, nu era suficient de dezvoltat pentru a ajuta la zbor, însă împreună cu coada, era de mare folos în creșterea manevrabilității. Tot datorită penelor, ei puteau să trăiască și la altitudini mari, pe pantele  munților înalți ai insulei de atunci.

Una dintre caracteristicile anatomice ale acestei reptile și ale grupului dromeosauridelor, a fost prezența ghearei-seceră la degetul intern al piciorului, care se regăsește și astăzi la o specie de pasăre – Seriema cu picioare roșii, după cum existența unor degete cu gheare la aripi o mai putem întâlni acum la o specie de pasăre primitivă- Hoatzinul.

Munca paleoartistului pentru a realiza o machetă fidelă în care să fie încorporate toate caracteristicile cunoscute ale unei reptile primitive, este una laborioasă și de lungă durată, necesitând nu doar o cunoaștere aprofundată a osteologiei, dar și solide cunoștințe privind anatomia unor specii de păsări și reptile actuale. Este totodată o muncă de sinteză: din multitudinea de date adunate privind mediul de viață al unui animal străvechi (faună, vegetație, climă, relief) se pot trage concluzii valoroase privind modul său de viață, relațiile cu celelalte specii existente în habitat, privindu-l mereu și prin prisma speciilor moderne cu care s-ar putea înrudi.

Realizare și informații Dorin Cărăbeț, biolog , Secția Științele Naturii din cadrul MCDR.

Exponatul se află la parterul Castelului Magna Curia.