Exercițiu pentru intervenție în zona urbană, la Castelul Corvinilor

În perioada 16-17 august 2021, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara organizează, la Castelul Corvinilor, un exercițiu pentru intervenție în zona urbană.

Antrenamentul de luni, 16 august 2021, a constat în operațiuni de descarcerare și extragere a unei victime dintr-un autoturism aflat în plan inclinat, aproximativ 70 de grade. Pe toată durata descarcerării salvatorii au fost asigurați în corzi de alpinism. Este primul antrenament de descarcerare cu alpiniști realizat în țara noastră.

Marți, începând cu ora 10:00, publicul este invitat la Muzeul Castelul Corvinilor să asiste la unul din cele mai dificile antrenamente ale pompierilor alpiniști din cadrul ISU Hunedoara. Primul exercițiu va consta în stabilizarea, extragerea și transportul unei victime cu ajutorul unui sistem de linii tensionate (tiroliană) pe o distanță de aproximativ 90 de metri, din turnul Castelului până în zona de sigură (platou exterior).Cel de-al doilea antrenament va consta în stabilizarea, extragerea și transportul unei victime cu fracturi multiple (accident de muncă), cu targa, printr-un rapel dirijat de pe schele, din spatele castelului până la ambulanța aflată în exterior.

Cristian Morar, purtător de cuvânt ISU Hunedoara, spune că antrenamentul de marți este primul antrenament cu public de până acum, publicul și presa având acces doar la exerciții.

Partajează această știre

Lasă un răspuns