Foarte curând se vor organiza în acest an, primul după Jocurile Olimpice de la Paris, alegeri pentru funcția de președinte la cel puțin 11 federații olimpice naționale.
Poate cea mai interesantă și așteptată este Adunarea Generală de alegeri de la Federația Română de Gimnastică din acest an când se va alege un nou președinte. Carmencita Constantin, cea care a fost aleasă în martie 2021 din postura de unic candidat, a anunțat că nu mai dorește un nou mandat. Alegerile pentru întreaga structură de conducere a FRG vor avea loc la 25 aprilie iar cei care activeză în cadrul acestei federații sunt în așteptarea evenimentului.
Președinta actuală a federației, doamna Carmencita Constantin a declarat că va propune ”o variantă completă pentru stafful de conducere”, dar nu a dorit să nominalizeze nicio persoană. ”Așa cum am spus, nu voi mai candida pentru un nou mandat de președinte. Sunt om serios, atunci când spun ceva, așa rămâne. Nu știu cine își dorește să candideze. Eu voi propune și voi susține o variantă, nu numai pentru postul de președinte, o variantă completă pentru stafful de conducere”, a explicat președinta FRG. Dar, pe surse am aflat că mai sunt și alte persoane care doresc să candideze iar alegerile conform statutului se fac , pe funcțiile din conducerea federației.
La Federația Română de Atletism, președinta Anișoara Stanciu a anunțat la rândul ei că nu va mai candida. Ea afirmat că este pensionară și își va dedica timpul familiei. ”Nu voi mai candida. Sunt pensionară din luna septembrie. Îmi voi duce mandatul la capăt. Sper să-l pot duce la capăt și sigur voi putea. După care există viață și după sport sunt de la 10 ani în lumea asta și am peste 60 de ani. Mi se pare suficient. Vreau un pic timp și pentru mine, pentru familie, pentru fata mea, pentru nepoțelele mele. Dar dacă va fi cumva nevoie, sub o formă sau alta să pot ajuta, o voi face cu mare plăcere. Dar în nicio funcție din federație”,a afirmat Anișoara Stanciu.
Secretarul general al Federației Române de Atletism, Valy Caciuriac, a declarat că alegerile vor fi organizate în luna aprilie la o dată care urmează să fie stabilită.
Parlamentarul Elisabeta Lipă, revenită în funcția de președinte al Federației Române de Canotaj la începutul acestui an, după ce a renunțat la conducerea Agenției Naționale pentru Sport, a declarat că vrea să continue și că Adunarea Generală de Alegeri va avea loc în primăvară. ”Deocamdată nu pot spune nimic sigur, pentru că abia am reînceput treaba. Eu am tot timpul să mă gândesc, dar am în intenție să candidez. Deocamdată abia am numit un nou antrenor coordonator care trebuia pus în regim de urgență. Pentru că nu mi-aș fi dorit ca sportivii să rămână precum cei care nu știu să înoate și s-au răsturnat în mijlocul lacului. Dar e clar că asta e perioada alegerilor în federații și noi, de fel, avem alegeri la finalul lui februarie, începutul lui martie, cam așa”, a declarat Lipă.
Alegerile la Federația Română de Lupte nu vor fi tensionate deoarece este un singur candidat pentru postul de președinte , respectiv, actualul sef al federației, Răzvan Pîrcălabu. ”Eu sunt singurul candidat la funcția de președinte. Probabil fiind vicepreședinte al forului european, membru cu prerogative de vicepreședinte în forul mondial și membru în Comitetul Executiv al COSR a făcut ca lumea luptelor să mă aprecieze și din acest motiv nici nu am contracandidat”, a spus Pîrcălabu.
La Federația Română de Judo, actualul președinte Cozmin Gușă a anunțat deja că nu mai dorește să continue și că îl va susține pe vicepreședintele Florin Bercean la alegerile din primăvara acestui an. ” Eu am spus deja că nu voi mai candida, cred că sunt suficiente două mandate la conducerea federației pe care am reușit să o redresez din punct de vedere al echilibrului financiar și al atmosferei interne, în ciuda faptului că am avut activitatea vreo 6 ani parazitată de intențiile lui Marius Vizer de a destabiliza activitatea federației, prin impunerea unor neprofesioniști dovediți ai lui în funcția de președinte și în Comitetul Director. De fiecare dată i-am dejucat intențiile. Bineînțeles că își va prezenta eternul candidat, Teșelean, și la aceste alegeri. Ei sunt și parteneri de afaceri. E rușinos ce face Marius Vizer, dar asta nu contează. Candidatul asumat de mine pentru a fi sprijinit și de marea masă a oamenilor din judo este Florin Bercean, în mod indiscutabil, cel mai important, prin rezultate și longevitate, antrenor român de judo. Este firesc ca el din funcția de vicepreședinte executiv să-și asume acum funcția de președinte. În ceea ce mă privește, rămân alături de judoul românesc cu tot potențialul meu relațional și financiar cu care am sprijinit și până acum judoul și cu care îl voi sprijini și de acum înainte”, a declarat Cosmin Gușă.
Cristinel Romanescu a anunțat că va candida din nou pentru funcția de președinte a Federației Române de Tenis de Masă.
Federația Română de Scrimă își va alege noua conducere în martie sau aprilie. Președintele Marius Florea, care în urmă cu patru ani câștiga alegerile în fața lui Constantin Sandu, a afirmat că își dorește un nou mandat.
Data alegerilor din acest an la Federația Română de Polo va fi stabilită în luna februarie. Actualul președinte, Alexandru Matei, a declarat, pentru AGERPRES, că nu a luat încă o decizie privind o nouă candidatură.
La Federația Română de Baschet alegerile vor avea loc în toamnă, Carmen Tocală având mandat până la mijlocul lunii noiembrie. Actuala președintă intenționează să candideze pentru al treilea mandat la șefia federației, enumerând totodată și câteva dintre punctele importante ale programului său.
Și la Federația Română de Natație și Pentatlon Modern vor avea loc alegeri pentru funcția de președinte, iar deținătoarea postului, Camelia Potec, a afirmat că își dorește să continue.”Nu am stabilit încă data alegerilor, e prea devreme să discutăm despre asta acum, avem alte proiecte în desfășurare. Eu pot spune însă că îmi doresc să continui”, a declarat fosta campioană olimpică.
Secretarul general al Federației Române de Schi – Biatlon, Puiu Gaspar, a precizat că la următoarea ședință a Comitetului Director se vor stabili detaliile Adunării Generale de Alegeri, care cel mai probabil va avea loc la finalul lunii aprilie. Președintele în exercițiu este Dan Gheorghe Mihoc, aflat la conducerea FRSB de peste 20 de ani.
”Orientativ, alegerile vor avea loc la sfârșitul lunii aprilie. Deocamdată nu se știu candidați. La următoarea ședință a Comitetului Director vom stabili data, ora, locația și ordinea de zi a Adunării Generale”, a spus Gaspar.
La începutul acestui an au avut loc alegeri la Federația Română de Rugby, Alin Petrache fiind reales la 17 ianuarie în funcția de președinte pentru un nou mandat de patru ani. El a fost votat în unanimitate de cei 64 de membri afiliați cu drept de vot prezenți la Adunarea Generală, fiind singurul candidat pentru această funcție.