Evenimente culturale în acest week-end, în judeţ

Zile bogate în evenimente organizate sub egida Consiliului Județean Hunedoara, prin instituțiile din subordine
🟥 Vineri, 19 aprilie
DEVA, ora 17.30 – Gala Laureaților din cadrul Festivalului-Concurs Național de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean”, ediția a XI-a, sala de spectacole a Teatrului de Artă Deva
Organizator: Centrul Județean de Cultură și Artă al Județului Hunedoara
🟧 Sâmbătă, 20 aprilie
🎭 PETROȘANI, ora 18.00 – spectacolul „Ciuleandra”, după Liviu Rebreanu, regia Dumitru Acriș, dramatizare de Angelina Roșca-Ichim, coregrafia Ștefan Lupu. Spectacolul este SOLD OUT
Organizator: Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani
🟧 Sâmbătă, 20 aprilie
DEVA, ora 19.00 – Piazzola Tango Night (Spectacol de tango Argentinian), oferit de Cluj Tango Orchestra
Gazdă: Teatrul de Artă Deva
🟩 Duminică, 21 aprilie
POIENIȚA VOINII, ora 12.00 – Comemorare Drăgan Muntean, la împlinirea a 22 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Evenimentul omagial este găzduit la biserica „Sfântul Nicolae” și la Casa Memorială „Drăgan Muntean” din satul său natal.
Organizator: Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara
🟩 Duminică, 21 aprilie
🎭 PETROȘANI, ora 12.00 – spectacolul pentru copii „Aventurile iepurașului năzdrăvan”, un spectacol de Dan Mirea, oferit de Teatrul DA din Reșița
Gazdă: Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani
🟦 Luni, 22 aprilie
DEVA, ora 13.30 – eveniment cultural „Vladimir Nabokov – Omul la răscrucea istoriei, 125 de ani de la nașterea scriitorului”, la sala de spectacole a Teatrului de Artă Deva
Organizator: Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva
🟪 Marți, 23 aprilie
BRAD, ora 10.00 – deschiderea Atelierului de împistrire a ouălor, coordonat de Monica Dușan. Atelierul se desfășoară până vineri, 26 aprilie, zilnic, între orele 10.00 – 15.00. În paralel, vor avea loc ateliere de croșetat-tricotat, ațe împletite în tehnica macrame și de realizare a pandantivelor din lut polimeric și fimo.
Organizator: Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad, din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
Partajează această știre

Lasă un răspuns