Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” Deva, organizează în ziua de 11 noiembrie 2021, ora 1300, la Colegiul Național „Decebal” Deva, Sala ProARTE, o prezentare cultural-educativă prilejuită de împlinirea, în această zi, a două sute de ani de la nașterea marelui prozator rus Feodor Mihailovici Dostoievski. În cadrul manifestării, având drept generic „Inadaptabilitatea omului fericit prin suferință”, se va face o amplă expunere a vieții și operei celebrului scriitor, o viață plină de încercări și o operă nemuritoare.
F. M. Dostoievski face parte din galeria strălucită a marilor prozatori ruși, alături de Lermontov, Gogol, Tolstoi, Turgheniev, continuați de Cehov, Gorki, Nabokov, Pasternak și lista nu e încheiată.
Unul dintre cei mai mari prozatori din toate timpurile, Dostoievski a marcat un punct de cotitură în istoria literaturii universale prin romanele sale „Crimă și pedeapsă”, „Idiotul”, „Demonii, „Frații Karamazov” etc., prin numeroasele nuvele și povestiri, prin articolele din presa vremii. Dincolo de valoarea literară de necontestat, proza lui Dostoievski a exercitat o extraordinară influență asupra psihologiei, moralei, religiei, prin profunzimea introspecțiilor în sufletele personajelor emblematice pe care le-a creat. Aceste personaje sunt inspirate din tabloul social al Rusiei de la mijlocul secolului al XIX-lea și dau glas unor permanente frământări sufletești, își pun întrebări legate de fericire, credință, sensul vieții, căutarea adevărului, a libertății. Proza lui Dostoievski este, astfel, atât o frescă a Rusiei contemporane lui, cât și o galerie de tipologii umane ale căror trăiri abisale sunt genial prezentate. Fiecare personaj emblematic creat de acest uriaș prozator, de la Raskolnikov la prințul Mîșkin, de la Karamazovi la Stavroghin, de la Sonia Marmeladova la Nastasia Filipovna și alții rămân în mintea cititorilor ca niște portrete creionate magistral de acest desăvârșit cunoscător al sufletului omenesc care a fost Feodor Mihailovici Dostoievski. Romanele lui Dostoievski au cunoscut frumoase ecranizări, cinematografia rusă realizând adevărate capodopere, dar și dramatizări celebre, inclusiv pe scenele românești de teatru.
Așa cum s-au obișnuit deja participanții la acest gen de manifestări, în finalul prezentării vor fi adresate publicului întrebări din subiectul prezentat, cei care răspund corect fiind răsplătiți cu premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană.
Cu deosebită considerație,
Manager,
Ioan Sebastian Bara