Europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat PE adaptarea finanțărilor europene la nevoile statelor membre

În această săptămână, eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat, în plenul Parlamentului European, adaptarea finanțărilor europene la nevoile actuale ale statelor membre, ca urmare a impactului generat de războiul din Ucraina, a crizelor prețurilor la energie și alimente și a modificărilor făcute recent la bugetul european, ce vizează sprijinirea statelor ce au preluat un număr semnificativ de refugiați.

“Crizele pe care le traversăm în prezent și volatilitatea mediului economic actual fac ca planurile de redresare și reziliență aprobate anul trecut să nu mai corespundă în totalitate nevoilor noastre de astăzi. Fie că vorbim de zona de agricultură sau de sănătate, educație sau energie, de pensii sau beneficii sociale, lista de priorități s-a schimbat semnificativ pentru multe dintre statele europene.

Este și cazul României, unde am avut un plan făcut pe repede înainte, cu multe carențe, alocări de milioane de euro pentru consultanță și ținte care afectează stabilitatea socială a țării. De aceea, este important ca regulamentul european să permită o flexibilitate mai mare, o optimizare în funcție de nevoile statelor membre, dar și o distribuție echitabilă a fondurilor între domeniile de investiții și zonele beneficiare.

Nu în ultimul rând, am militat mereu pentru o alocare semnificativă de fonduri pentru educație și formarea continuă și am fost autorul amendamentului prin care Parlamentul European solicită minim 10% din fonduri pentru acest domeniu. Mă bucur să constat că majoritatea statelor membre au respectat recomandarea noastră și că această propunere este preluată și în acest raport” a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, în intervenția sa despre planurile de redresare și reziliență, susținută în plenul legislativului european.

Reprezentantul României în Parlamentul European a contribuit, de altfel, în calitate de raportor alternativ al grupului social-democrat din legislativul european, la procesul ce a dus la modificarea bugetului european astfel încât acesta să includă sume suplimentare pentru statele aflate la frontiera cu Ucraina.

“Am modificat bugetul european pe anul 2022 pentru a ne asigura că există suficienți bani pentru a face față acestor provocări legate de războiul din Ucraina. Fondurile vor acoperi o parte din cheltuielile și eforturile făcute de statele membre și vor ajuta la îmbunătățirea răspunsului european.

O atenție sporită va fi oferită statelor aflate la frontiera cu Ucraina, printre care și România, pentru a finanța, spre exemplu, hub-ul umanitar. Nu în ultimul rând, autoritățile locale și județene vor putea beneficia de resurse financiare suplimentare.

Cu toate acestea, ne trebuie un plan concret cu privire la viitoarele nevoi de finanțare și un sprijin financiar pentru efectele indirecte ale războiului din Ucraina, în mod special asupra statelor din regiune. Aproximativ 40% dintre cetățenii europeni cred că războiul le-a afectat nivelul de trai și își doresc ca Uniunea Europeană să intervină pentru a menține prețurile la energie și la alimente la un nivel acceptabil. Pentru a putea realiza aceste obiective este nevoie de noi resurse europene și de măsuri urgente” a susținut eurodeputatul român, Victor Negrescu, în plenul de la Bruxelles.

Europarlamentarul a solicitat de asemenea în intervenția sa din plen, în care a susținut conferirea statutului de țară-candidat pentru Republica Moldova, resurse financiare suplimentare pentru această țară, în contextul efectelor generate de războiul din Ucraina.

„Eurodeputații din toate grupurile politice, și în mod special cei din România, au spus foarte clar că Republica Moldova merită acest statut alături de Ucraina și, sperăm, Georgia. Dar parcursul spre aderarea la Uniunea Europeană nu va fi ușor. Vor fi necesare reforme, dar și resurse financiare europene.

Efectele economice și sociale ale războiului din Ucraina au afectat stabilitatea țării și au condus la o presiune foarte mare asupra populației. De aceea, angajamentele financiare ale Uniunii Europene și ale comunității internaționale trebuie să devină rapid realitate” a completat eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu.

Parlamentarii europeni din Comisia pentru Bugete au solicitat în mod repetat, în ultimele săptămâni, revizuirea cadrului financiar multianual și adaptarea finanțelor europene la nevoile actuale.

Partajează această știre

Lasă un răspuns