Euro a depășit luni 4,82 lei, iar analiștii spun că suntem aproape de limita de 4,85, cât se estimează a fi la finalul acestui an.
Valoarea medie a cursului euro/leu, calculată de BNR la ora 13 a fost de 4,8242, în vreme ce față de francul elvețian leul s-a depreciat marginal (4.5699 lei pentru un franc) iar față de dolarul american leul s-a depreciat cu aproape un ban (de la 4.31 la 4.32 lei/USD), potrivit hotnews.ro.
Moneda națională este prognozată să scadă cu 1,5% la un minim istoric de 4,85 lei pentru un euro pe fondul îngrijorărilor cu privire la creșterea deficitelor gemene, arată un sondaj Reuters, care nu a luat în calcul impactul coronavirusului.
În România, cei mai titrați analiști economici reuniți în cadrul CFA România au publicat recent estimările lor privind evoluția câtorva indicatori (cursul de schimb, inflație, piața muncii) pe următoarele 6 și respectiv 12 luni. Față de estimările de acum o lună, ei văd acum cursul leului depreciindu-se mai puternic, media cursului euro pentru jumătatea anului ar fi de 4.83 lei (față de 4.82, estimarea din decembrie), în vreme ce media de peste un an ar fi de 4.98 lei (față de 4.98, estimat acum o lună). Unii analiști financiar-bancari au estimat un curs euro de 5,15 lei/euro la orizontul de 12 luni./www.alba24.ro