Euro a ajuns la paritate cu dolarul pentru prima dată după 2002

Moneda euro a ajuns marţi la paritate cu dolarul american, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, afectată de riscul întreruperii livrărilor de gaze ruseşti pentru economia europeană, transmite AFP, potrivit Agerpres.

În jurul orei 11:50 GMT, un euro se tranzacţiona pentru un dolar, un nivel fără precedent după luna decembrie 2002, în condiţiile în care moneda americană s-a apreciat cu 14% de la începutul anului graţie faptului că investitorii consideră moneda americană drept o valoare tradiţională de refugiu în perioade de turbulenţe.

De mai multe luni, moneda euro este supusă la presiuni pe pieţele financiare din cauza războiului din Ucraina şi a măsurilor relativ limitate adoptate de Banca Centrală Europeană pentru a combate inflaţia ridicată.

Un curs de schimb mai mic al monedei euro face ca bunurile importate să devină mai scumpe, ceea ce pe cale de consecinţă alimentează şi mai mult inflaţia. Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou record de 8,6% în luna iunie.

Pe de altă parte, creşterea economică modestă lasă o marjă de manevră destul de redusă Băncii Centrale Europene pentru majorarea dobânzii de referinţă în zone euro.

Comisia Europeană îşi va reduce, încă o dată, prognozele de creştere economică în Europa pentru acest an şi anul următor, dar în paralel îşi va majora previziunile de inflaţie pentru a ţine cont de consecinţele războiului din Ucraina, a avertizat luni vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

În luna mai, Executivul comunitar a revizuit prognozele de creştere pentru cele 19 state din zona euro până la 2,7% în acest an, de la 4% cât prognoza în februarie, şi la 2,3% pentru anul viitor, de la 2,7% cât estima în prima sa evaluare a impactului războiului din Ucraina asupra economiei blocului. Tot în luna mai, inflaţia în zona euro a fost estimată la 6,1% pentru acest an, la rândul său o revizuire semnificativă faţă de estimările iniţiale ale Comisiei care mizau pe o inflaţie de 3,5%. http://stiri.tvr.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns