Sâmbătă, 2 februarie 2019, în ziua slăvitului praznic al Întâmpinării Domnului, Preasfințitul Părinte GURIE, Episcopul Devei și Hunedoarei s-a aflat la Slobozia, la aniversarea unui sfert de veac de slujire arhierească a Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu Ploieşteanul.
La Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu Ploieşteanul a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească împreună cu încă 4 ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Soborul de slujitori a fost format din Înaltpreasfințitul Părinte CASIAN, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Părinte LUCIAN, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, gazda evenimentului, Preasfințitul Părinte VISARION, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte GURIE, Episcopul Devei și Hunedoarei, preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri, protopopi, preacuvioși părinți stareți, preoți și diaconi.
Praznicul Întâmpinării Domnului, prilej cu care s-a aniversat și împlinirea a 25 de ani de la consacrarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu ca arhiereu, a fost moment de înnoire duhovnicească, pentru toți reprezentanții autorităților centrale, județene și locale și mulțime de credincioși din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, care au fost prezenți și împreună rugători cu soborul de slujitori.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia, dirijată de preacucernicul părinte profesor Cătălin Stanciu.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte CASIAN, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a vorbit despre prăznuirea de astăzi și despre roadele duhovnicești pe care le primim de la Mântuitorul Iisus Hristos, încredințându-ne toată viața lui Dumnezeu.
La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a rostit un Polihroniu la împlinirea a 25 de ani de când Întâistătătorul Eparhiei noastre, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a primit hirotonia întru arhiereu.
După cuvântul de învățătură Înaltpreasfințitul Părinte CASIAN, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a dat citire unei scrisori din partea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române care a felicitat pe Preasfințitul Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor cu prilejul aniversării a celor 25 de ani de la hirotonia întru arhiereu, dorind Preasfinției Sale râvnă plină de evlavie pentru Sfânta Taină a arhieriei. Tot Înaltpreasfinția Sa a dăruit Preasfințitului din Bărăgan o Icoana cu Mântuitorul Iisus Hristos ca mărturie pentru acest eveniment marcant.
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pentru mesajul de felicitare și soborului de ierarhi, părinților consilieri, protopopi și stareți pentru prezența la acest moment aniversar și pentru bucuria comuniunii în slujire.
Preacucernicul părinte Marian Necula, Protopop de Oltenița, a rostit un cuvânt prin care a evidențiat activitatea arhipăstorească a Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu în cei 25 de ani de la hirotonia întru arhiereu.
1100 de pachete cu alimente, pregătite de Centrul Eparhial, au fost dăruite tuturor credincioșilor prezenți la această sărbătoare
După Sfânta Liturghie, preoții și credincioșii prezenți au avut prilejul de a-l felicita și de a primi binecuvântarea chiriarhului locului.
În ședința Sfântului Sinod din 12 ianuarie 1994, la propunerea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, Sfântul Sinod l-a ales în postul de Episcop-vicar patriarhal, cu titlul de Ploieșteanul, ridicându-l la demnitatea arhieriei, fiind remarcat pentru activitatea editorială depusă la Mitropolia Olteniei și în ascultarea de Superior al Așezămintelor Ortodoxe Române de la Ierusalim și Iordan și reprezentant al Patriarhiei Române în Țara Sfântă.
„Agenția de știri – Lăcașuri Ortodoxe” a transmis online Sfânta Liturghie arhierească. Evenimentul poate fi vizionat pe următoarele site-uri: www.lacasuriortodoxe.ro și www.sf-esc.ro.
Sursa: sf-esc.ro/